“Este o măsură pe care a luat-o Inspectoratul Județean Vaslui, raportată la situația care a avut loc în urmă cu câteva zile. Am avut săptămâna trecută, pe data de 4 iunie, un eveniment la care au participat în jur de 100 de persoane. Am luat această decizie ca să preîntâmpinăm pe viitor astfel de evenimente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Vaslui.
El a explicat și ce înseamnă “zonă de siguranță publică”. În principal, a fost mărit numărul de echipaje care patrulează pe străzi.
În această zonă am reușit să redimensionăm sistemul de ordine publică, numărul de polițiști și jandarmi, de polițiști locali și polițiști de frontieră. Sunt prezenți în teritoriu în patrule mai numeroase, mai dese.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Vaslui:
Măsura a fost luată în urma unui conflict între două clanuri interlope la care au participat sute de persoane.
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă se poate observa cum oamenii s-au bătut cu săbii și bâte.
Violențele au izbucnit în urma unui conflict provocat de membrii unui clan ce tocmai s-au întors din Franţa. Este vorba de 75 de persoane care au intrat în izolare la domiciliu.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui care au deschis un dosar penal pentru tentativă la omor, uz de armă fără drept, tulburarea liniştii şi ordinii publice, loviri şi alte violenţe.
Cu toate acestea, până în prezent, procurorii nu au reţinut nicio persoană şi nici nu au solicitat vreo măsură preventivă faţă de cei implicaţi în scandal.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!