Comentează”Jocul caprei”, numeroase legături și tradiții în istorie
Moldova, patrie a dacilor liberi, și județul Vaslui, unde arheologii au dezvăluit foarte multe din viața carpilor, sunt mult mai legate decât alte zone din țară de obiceiurile de Anul Nou, care înseamnă o împrospătare a vieții, a comunității, a existenței umane, reprezentând pilonul central în timp al strămoșilor noștri. Tradiționale pentru zona centrală a regiunii sunt jocurile cu măști, respectiv capra, ursul, calul și cerbul. Însă, cel mai important este ”Jocul Caprei”, care este nelipsit la orice manifestare folclorică de Anul Nou din județul Vaslui.
”Jocul este unul cât se poate de complex. În primul rând, asistăm la o evoluție coregrafică, apoi un scenariu ritual, respectiv moartea caprei, prilej de glume, și învierea acesteia, prilej de bucurie. Sub acest aspect distractiv, comic, se ascunde, de fapt, un vechi ritual de vânătoare. Avem și o dovadă în timp. În peștera din Lascaux, din sudul Franței, există un ciclu de picturi rupestre, imaginea unui mag, care este costumat în maschetă de capră, adică trupul este acoperit și are o pereche de coarne. La fel, jocul caprei amintește și de Zeul Vegetației, fiind legat de legendele antice ale grecilor. Se mai poate face o legătură între alaiul caprei și alaiul tracilor, care se numea ”tragos”, în fruntea căruia era un țap. ”Tragos” este o manifestare teatrală, de unde a venit și numele tragediei grecești. Deci, jocul caprei apare de la acea dovadă de acum mii de ani, din acea peșteră din sudul Franței”, a declarat pentru Libertatea etnograful Dan Ravaru.
Potrivit acestuia, jocul caprei apare și în relatarea unui călător străin, care a petrecut Anul Nou la Iași, la trecerea dintre ani, între 1699-1700. El povestește că au venit un tânăr, costumat în capră, și un băiat, care avea un arc cu săgeată boantă. La un moment dat, cel mascat în capră dansează, iar cel cu arcul trage o săgeată spre el. Acesta se preface că moare, iar apoi învie, la fel cum se întâmplă și în prezent.
”Mesajul este foarte clar. Ritualul era înaintea vânătorii și exista convingerea celor care-l practicau că acesta va fi și rezultatul victorios al partidei de vânătoare. Ideea că, totuși, este vorba de un ritual păgân de la traci, i-a determinat pe reprezentanții bisericii să interzică celui care a jucat capra să intre într-un lăcaș de cult timp de 40 de zile”, susține profesorul Dan Ravaru.
De la ”Jocul caprei” la ”Capra mare” sau ”Vălăretul”
Tradiția spune că, în mod obligatoriu, capra este jucată de către un tânăr, în jurul căruia se formează un alai. La început era ciobanul, iar pe urmă au apărut vânătorul și doctorul care o învie, care îi face tratament. De la acest prim alai, s-a format ”Vălăretul”, care este cel mai reprezentativ obicei din județul Vaslui. Denumirea vine din albaneză, ”vălimări”, care înseamnă ”înfrățire”.
”Vălăretul a fost la început un obicei de primăvară. De fapt, toate obiceiurile de pe 31 decembrie și 1 ianuarie erau practicate primăvara, pentru că Anul Nou începea la 1 martie. De aici apare în urături și tragerea brazdei. Aceasta s-a schimbat, se pare, în anul 156 înaintea erei noastre la romani. La celelalte popoare a mai rămas până la creștinism. De aceea, Vălăretul s-a mai păstrat în unele localități de Paști. Atunci, un grup de lăutari trece pe la casele cu fete de măritat”, afirmă etnograful vasluian Dan Ravaru.
Plecând de la alaiul caprei, s-au inclus și celelalte măști, cum ar fi ursul, cu jocul său, un ritual de fertilitate, cerbul și calul. Aceste măști animaliere se asociază, iar în concepția strămoșilor noștri, în zilele sacre, dintre Crăciun și Bobotează, animalele puteau să vorbească. De aceea, costumarea în animale presupunea, de asemenea, o înfrățire generală a elementului vieții, indiferent că sunt oameni sau animale.
În timp, în vălărete apar și personajele mascate, care se împart în ”urâți” și ”frumoși”, care reprezintă iarna, respectiv vara, deci trecerea de la un anotimp la altul. Urâții au costumația specifică, cum ar fi evrei, căldărari, babe, moșnegi.
”Și aici este o mutație. Așa cum capra a fost o zeitate pe vremuri, și babele și moșnegii sunt vechile zeități de dinainte de indo-europeni, acea ”mamă a pământului”, vechile zeități care au căzut în derizoriu pe parcurs și acum au devenit un obiect de amuzament. Bineînțeles, apar și frumoșii, care sunt harapii, foarte frumos costumați, care sunt amintirea trecerii oștilor turcești, în care erau înrolați și negri musulmani, arnăuții, care sunt vechii albanezi mercenari la curțile fanarioților, volintirii, în amintirea grecilor, și personaje din lumea satului, respectiv tinerii frumoși, iar în unele cazuri mirele și mireasa. Aceste personaje nu sunt obligatorii la toate vălăretele. Dar, sub nicio formă, nu poate lipsi capra. De aceea, vălăretului i se mai spune și ”Capra mare” sau, în unele cazuri, și ”Națiile”, pentru că în alaiuri mai apar în plus cazaci, bulgari, sârbi, adică diferite personaje care ilustrează prezențele etnice pe teritoriul nostru”, susține Dan Ravaru.
Vălăretele ajung și la 40 de personaje, care merg din casă în casă două zile neîntrerupt
Vălăretele se pornesc în județul Vaslui în ultima zi din an. Mai întâi, obțin o autorizație de la primărie, cu numele tuturor persoanelor care participă la ritual. În unele cazuri, cum este în comuna Ivănești, vălăretul ajunge și la 40 de persoane.
Vălăretele iau casele oamenilor la rând. Intră în curtea gospodarului, cu hustru, adică o primă melodie, pe ritmul căruia se face un prim dans, după care fiecare din personaje are un dans al său. Interesant este ”dansul moșnegilor”, care reprezintă forța și rezolvă situația conflictelor. După aceste dansuri ale fiecărui personaj în parte, fata gazdei, care de obicei este de măritat, iese cu o sticlă cu vin și o dă unuia dintre personaje, fiind un fel de prelogodnă. În final, vălăretul se încheie tot cu un dans, în care sunt prinse toate personajele. Uneori, vălăretul durează 48 de ore, membrii acestuia având o rezistență extraordinară. Ei reușesc să meargă din casă la casă, unde stau cel puțin câte o jumătate de oră.