Potrivit sursei citate, prelevarea s-a făcut la un spital din Bulgaria.

„La început de an, altruismul, umanitatea, profesionalismul şi responsabilitatea şi-au dat din nou mâna peste graniţe şi au adus viaţă pentru alţi trei români aflaţi în suferinţă! Datorită acordului de colaborare dintre Agenţia Naţională de Transplant şi Agenţia Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria, gestului plin de umanitate al familiei unui donator aflat în moarte cerebrală la UniHospital, Panagyurishte – Bulgaria, şi eforturilor susţinute ale echipelor medicale din cele două ţări, viaţa a fost predată, precum o ştafetă, de la un cetăţean bulgar către trei români”, a transmis, vineri, Agenţia Naţională de Transplant.

Potrivit Agenției Naționale de Transplant, o echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni s-a deplasat în 3 ianuarie, cu sprijinul SMURD, la UniHospital Panagyurishte, în Bulgaria, pentru prelevarea ficatului şi rinichilor de la un donator bulgar aflat în moarte cerebrală, după ce familia sa a fost de acord cu donarea de organe.

Intervenţiile de prelevare s-au realizat cu succes, iar misiunea a fost preluată de echipele medicale de transplant ale Institutului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic „Dr. C.I.Parhon” Iaşi.

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută
Recomandări
Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

„Astfel, un pacient aflat în stare critică a beneficiat de un transplant hepatic salvator, realizat de echipa chirurgicală a Centrului de Transplant Hepatic a Institutului Clinic Fundeni. Alţi doi pacienţi au primit şansa mult aşteptată pentru un transplant renal, intervenţii realizate cu succes în cadrul Centrelor de Transplant Renal ale Institutului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic Dr. C.I. Parhon Iaşi”, a mai transmis Agenția Națională de Transplant.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
FANATIK.RO
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI