Nivelul apei a început să crească, potrivit imaginilor filmate de Libertatea, dar barajul Porțile de Fier, situat pe Dunăre, a fost pregătit pentru acest eveniment hidrologic. Recent, operatorii barajului au golit bazinul la niveluri minime istorice, anticipând viitura care va ajunge în zonă. Această strategie a avut rolul de a permite acum acumularea apei, fără a pune în pericol localitățile din aval.

Deși imaginile surprinse arată o apă agitată, autoritățile insistă că, deocamdată, nu există riscuri de inundații pentru comunitățile din zonă.

Se așteaptă ca nivelul apei să continue să crească în următoarele zile, iar evaluările se vor face constant pentru a asigura siguranța cetățenilor din zonă.

Vârful viiturii pe Dunăre, pe 2 sau 3 octombrie

Vârful viiturii pe Dunăre va fi atins pe 2 sau 3 octombrie și nu în prima zi a lunii, așa cum s-a anunțat inițial, iar debitul va fi de 7.500 de metri cubi pe secundă, care, cumulat cu ploile şi cu cantităţile de apă aduse din bazinele hidrografice Jiu, Olt, Argeş, Buzău, va face ca debitul total al Dunării să atingă 9.500 de metri cubi pe secundă.

„Este o valoare gestionabilă din punctul de vedere al Administraţiei Naţionale Apele Române. Până la un debit de 10.000 de metri cubi pe secundă nu se atinge nici măcar piciorul digurilor, respectiv al lucrărilor de apărare pe care le avem de-a lungul Dunării”, a explicat directorul general al Apelor Române, Sorin Lucaci.

El a precizat că problemele ar putea apărea dacă se ajunge la o valoare de 13.500 de metri cubi pe secundă.

Ministrul Mediului a susținut și el că nu sunt motive de îngrijorare. „Viitura de pe Dunăre o vom gestiona așa cum am comunicat în toată această săptămână. Însă, pe cursurile interioare și mai ales pe afluenții de rang inferior, pe aceste cursuri de apă mai mici, diferite pâraie, există riscuri de inundații în cazul cursurilor interioare de apă”, a spus ministrul Mircea Fechet.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Apele Române, mobilizare pentru viitură: Diguri provizorii pentru a stopa apa

Specialiștii de la Apele Române au anunțat astăzi, 28 septembrie, că se continuă intervențiile în zonele vulnerabile, construind diguri provizorii pentru a opri apa în caz de inundații, în așteptarea ciclonului care va lovi țara în acest weekend.

„Sute de saci se montează în zonele Ciocănești și Baital de pe brațul Borcea din județul Călărași prin realizarea unor diguri provizorii, paralele cu linia de apărare existentă. Apele Române Buzău-Ialomița prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Călărași continuă construirea unor diguri provizorii din saci geocontaineri, paralel cu linia de apărare existentă, menite să stopeze pătrunderea apelor în cazul apariției unor breșe”, a transmis Administrația Națională Apele Române.

Pe brațul Borcea, pe malul drept al Dunării, vor fi montați peste 400 de saci, pe o lungime de 350 de metri. Deja, în zona Ciocănești- Călărași, pe o lungime de 150 de metri, au fost montați 180 de saci.

„Digurile vor fi ridicate până la cotele prognozate, de 9500 mc/s. Dacă din cauza precipitațiilor suplimentare prognozate, aceste debite vor crește mai mult, linia de apărare se va supraînălța cu încă un rând de saci, formațiile noastre fiind în teren și la această oră, monitorizând strict situația”, au transmis Apele Române.

Inundații puternice în Galați și Vaslui din cauza ploilor torențiale, avertizează Fechet

În România sunt așteptate ploi torențiale în cursul zilei de duminică, 29 septembrie. Ministrul Mediului a declarat după ședinţa de azi, 28 septembrie, a Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă, că „trebuie să fim foarte atenţi pentru a putea diminua efectul acestor viituri” şi că „nu există niciun dubiu că vor veni”.

„În urma analizării informațiilor privind evoluția situației meteorologice transmise de specialiști în cursul serii, dar și în această dimineață, am luat decizia convocării acestei ședinte a Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă. Este important ca toate instuțiile din subordinea MMAP să fie în alertă și să acordăm toată atenția evoluției situației hidrometeorologice, în special pe bazinele hidrografice afectate deja de ultimele inundații, și aici mă refer în special la Galați și Vaslui”, a spus Mircea Fechet.

Cu o zi în urmă, ministrul a afirmat că ciclonul Ashley „va mătura România” de la Vest la Est.

Peste 1.000 de pompieri trimiși în Galați, preventiv

Prezent la ședința extraordinară a CMSU de azi, 28 septembrie, Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a transmis că în zona Galați au fost suplimentate forțele de intervenție cu peste 1.000 de pompieri. De asemenea, Arafat a cerut creșterea capacității de intervenție prin alocarea unor forțe suplimentare și în județele care nu sunt sub incidența avertizărilor meteo.

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață noi atenționări și avertizări, valabile de la ora 18.00 și până mâine, 29 septembrie, ora 08.00, de instabilitate atmosferică și ploi torențiale în regiunile Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și la munte. Vor fi și intensificări ale vântului, cu rafale de 50-60 km/h, dar și vijelii și va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

La București, riscul de ploi torențiale este foarte ridicat și se estimează cantități de 40-60 l/mp și chiar peste 70 l/mp, începând de mâine după amiază și în noaptea de duminică spre luni.

Ministrul Energiei, apel la înţelegere dacă vor fi avarii

O nouă întâlnire pe tema energiei a avut loc și la sediul Ministerului, astăzi, 28 septembrie. Specialiștii au analizat situația din țară pe baza avertizărilor meteo și au luat măsuri pentru a asigura stocurile de energie și gaze.

„E de notat o intensificare a vitezei prognozate pentru rafalele de vânt, ceea ce poate pune în dificultate reţelele electrice. Partea bună este că, cel puțin la acest moment, vântul este prognozat să bată în aceeași direcție (NV-SE), ceea ce înseamnă o presiune mai mică pe rețele. O atenție specială o dedicăm zonei Galați, unde sunt așteptate noi precipitații”, a transmis ministrul energiei, Sebastian Burduja.

În context, oficialul a făcut apel la înțelegere dacă apar unele avarii, spunând că oamenii săi vor fi pe teren.

Hidrologii au actualizat avertizările. Risc crescut de inundaţii până luni

Hidrologii au actualizat şi ei avertizarile cod galben şi cod portocaliu de vreme rea şi anunţă un risc crescut de viituri până luni. Astfel, codul portocaliu este valabil începând de duminică, de la ora 10:00, până luni, la ora 16:00, pe râuri din bazinele hidrografice: Mureş, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Prahova şi Buzău.

Acest cod este activ şi în intervalul 29 septembrie, ora 22:00 – 30 septembrie, ora 16:00, pe râuri din bazinele hidrografice Bahlui, Bârlad, Prut, Siret şi râurile din Dobrogea.

De asemenea, va intra în vigoare codul galben, cu valabilitate până duminică, la ora 16:00. Acesta vizează râuri din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Bega şi Timiş.

Inundaţiile recente au produs pagube în mai multe ţări din Europa. În România, cele mai afectate au fost judeţele Galaţi şi Vaslui, unde a fost instituită starea de alertă până pe 16 octombrie. În total, în județul Galați au murit 7 persoane. România așteaptă 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru a repara dezastrul provocat de inundațiile de acum două săptămâni.

Urmărește-ne pe Google News