Sud-vestul țării se află sub cod portocaliu de vijelii până duminică, la ora 10:00, iar în judeţul Timiş vântul a făcut mai multe pagube, informează Opinia Timişoarei.
O benzinărie din Timiş a rămas fără acoperiş sâmbătă după-amiază, dupa ce acesta a fost smuls de o vijelie. Vântul a suflat cu putere în localitatea Biled, iar acoperişul benzinăriei a fost luat pe sus şi aruncat pe DN 6.
Potrivit Meteoplus, au fost rafale de vânt de peste 90 km/h.
De asemenea, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara și Secției Sânnicolau Mare au fost solicitați să intervină pentru degajarea a 8 copaci și a unui cablu căzuți pe carosabil și unul de pe un autoturism parcat în Timișoara și Dumbrăvița, fiind îndepărtat și un cablu căzut pe o mașină, arată Tion.
ANM a emis o atenționare cod portocaliu de vijelii și ploi torențiale, valabilă începând de sâmbătă, de la ora 18.00 și până duminică, la ora 10.00, în județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj și în zonele de munte ale județelor Vâlcea și Alba.