În același discurs, Viktor Orban a făcut o aluzie la posibilitatea ca ţara sa să părăsească Uniunea Europeană. El a cerut „toleranţă” din partea UE faţă de Ungaria, în caz contrar nemaifiind posibil să se continue pe o cale comună.

Orban a vorbit cu câteva zile înainte de o decizie a Curţii Europene de Justiţie (CEJ) privind noul mecanism al UE privind statul de drept.

În cadrul acestui sistem, ţările care încalcă statul de drept ar putea pierde fonduri de la bugetul general al UE. Ungaria şi Polonia au depus o plângere împotriva acestui mecanism, care a fost adoptat în decembrie 2020. CEJ urmează să se pronunţe miercuri.

Instituţiile UE şi organizaţii de apărare a drepturilor omului îl acuză pe Orban, care conduce Ungaria din 2010, de distrugerea democraţiei şi a statului de drept.

Orban a contrazis sâmbătă această evaluare. „Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne transforme în ceva asemănător cu ei”, a spus el.

Ungaria a vrut să menţină UE unită „în ciuda alienării culturale tot mai mari”. Acesta este motivul pentru care Budapesta a făcut „oferte de toleranţă” atât Bruxelles-ului, cât şi Berlinului în mai multe rânduri, a mai spus Orban.

„Nu există altă soluţie, ci doar toleranţă. Aceasta este singura modalitate de a găsi o cale comună”, a încheiat premierul ungar.

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI