Într-un interviu recent acordat Fox News, cel ales de Kamala Harris pentru funcția de vicepreședinte a susținut că prim-ministrul Ungariei nu este un lider democratic.

„O politică externă care respectă alianțele noastre – care nu se apropie de dictatori precum (Vladimir) Putin și Orban – (este) calea de urmat”, a spus Tim Walz pe 23 iulie.

Prin această declarație, guvernatorul din Minnesota a mers chiar mai departe decât președintele Joe Biden, care a spus în martie că Orban „nu crede că democrația funcționează, el caută dictatura”. Comentariul lui Biden a stârnit indignare în guvernul ungar, care a căutat să îmbunătățească din ce în ce mai mult relațiile cu republicanii, în special cu candidatul lor la vicepreședinție.

JD Vance, care a fost anunțat, pe 15 iulie, de Donald Trump drept partener de candidatură la prezidențiale, a vorbit laudativ despre Orban în multe privințe – de la învățământul superior până la politica socială.

„Ce faci la Departamentul Educației? Ei bine, faci ceea ce a făcut Viktor Orban în Ungaria, adică, practic, spui: Nu mai ai voie să predai teoria critică a rasei, nu mai ai voie să predai teoria critică a genului… Nu ai voie să faci aceste lucruri și obții un dolar din bani federali sau un dolar din banii statului”, a spus JD Vance într-un podcast de dreapta în septembrie anul trecut.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

El chiar a apărat legăturile strânse ale lui Orban cu Beijingul, susținând: „De ce se apropie Viktor Orban de China? În parte pentru că liderii americani nu ia decizii inteligente”.

Premierul Ungariei, care își conduce țara de 14 ani, a fost singurul lider străin, în afară de Kim Jong Un, pe care Donald Trump l-a menționat în discursul său de acceptare a nominalizării la Convenția Națională Republicană.

„Ungaria, țară puternică. Condusă de un lider foarte puternic și dur. E un tip dur. Presa nu-l place pentru că e dur. Viktor Orban, prim-ministru al Ungariei, un om foarte dur”, a spus Donald Trump în discursul său.

Deloc surprinzător, liderul ungar mizează pe o victorie republicană în noiembrie, spunând în discursul său de la tabăra de vară Tusványos la sfârșitul lunii iulie: „Trump este la porți”.

Mai mult, Viktor Orbán a susținut că până și consilierii săi „au intrat în sistemul de scriere a programelor pentru echipa președintelui Donald Trump” și sunt „profund implicați”.

FOTO: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

parpalache   •   08.08.2024, 09:06

Culmea ca lobby-ul diasporei „ungurești”este mai influent in Partidul Democrat-cu toate ca are destula influența și in Partidul Republican!Dar de ce este atât de influent lobby-ul„unguresc”in State?Am pus ghilimele la unguresc-pentru ca partea cea mai activa și cea mai influenta a diasporei ungurești, este formata din...evrei unguri-bogați-emigrați in Occident(din fosta Austro-Ungarie)- dupa Primul Razboi Mondial-unde duc o campanie tenace pentru Ungaria„nedreptațita”!Au fost emise chiar și teorii ca magyarii și evreii askenazi(90% din totalul evreilor),ar fi de aceiași rasa- turco mongola-pentru ca askenazi ar fi urmașii hazarilor!Iar Orban e foarte grijuliu,vazându-se asta și din atitudinea necondiționat pro Israel,in privința razboiului lui Netanyahu cu desculții aia din Gaza!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI