Aderarea la Schengen l-a adus pe Orban în România

Vizita lui Orban în România urmează participării sale la reuniunea Consiliului European și unei vizite la Sofia. Agenda include discuții bilaterale și o conferință de presă comună programată pentru ora 18.00.

Întâlnirea vine într-un context important pentru relațiile româno-ungare și pentru aspirațiile României de aderare la spațiul Schengen.

Contextul vizitei

Întrevederea dintre Marcel Ciolacu și Viktor Orban are loc la scurt timp după ce premierul român a menționat eforturile depuse alături de omologul său ungar pentru aderarea României la Schengen. În discursul său de bilanț, Ciolacu a declarat: „În acest final de an, printr-un dialog susţinut cu premierul maghiar Viktor Orban, precum şi cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei, am reuşit să atingem acest mare obiectiv naţional”.

Această vizită marchează a treia întâlnire între cei doi premieri în ultimele luni. Anterior, aceștia s-au întâlnit la Budapesta pe 22 noiembrie și la București pe 26 iulie.

Schimb de mulțumiri între Marcel Ciolacu și Viktor Orban

În discursul său, purtat după întâlnirea cu omologul ungar, Marcel Ciolacu, prim-ministrul României a subliniat importanța aderării la Schengen pentru România, menționând că acest pas va aduce o creștere a PIB-ului de 2% pe an.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

„Dacă aderarea la Schengen va aduce României o creștere a PIB-ului de 2% pe an, cu siguranță acest lucru se va vedea și în economia Ungariei, poarta prin care produsele românești ajung pe piețele europene”, a susținut Marcel Ciolacu.

În plus, Ciolacu a evidențiat importanța Ungariei ca partener comercial și economic pentru România. „Avem în faţă noi oportunităţi care ni se deschid. Trebuie doar să lucrăm inteligent. De aceea, am discutat astăzi cu premierul Orban despre cum putem să ne promovăm şi mai bine interesele noastre economice în regiune. Aşa cum am discutat în trei, şi cu preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, obiectivul nostru principal este de a concretiza această relaţie în proiecte majore, cu efecte directe asupra cetăţenilor noştri”, a mai subliniat premierul.

În același timp, premierul ungar Viktor Orban a ținut să mulțumească autorităților române pentru buna colaboarare de-a lungul anilor cu țara sa, menționând, în special, ajutorul României în tranzitul de gaz către Ungaria, odată cu începerea războiului din Ucraina.

Întrebarea pe care Vladimir Putin nu se aștepta să o audă chiar la Moscova și la care a început să răspundă tușind | VIDEO
Recomandări
Întrebarea pe care Vladimir Putin nu se aștepta să o audă chiar la Moscova și la care a început să răspundă tușind | VIDEO

„Suntem aici pentru a încheia o colaborare foarte strânsă de jumătate de ani, care s-a format între noi. În iulie, domnul prim-ministru a fost atât de drăguţ încât m-a primit aici la Bucureşti, atunci am convenit că vom progresa conform unui plan comun în timpul preşedinţiei maghiare la Consiliul European şi am stabilit ca obiectiv ca în timpul preşedinţiei ungare România să adere la spaţiul Schengen. A fost o sacină foarte dificilă, am discutat foarte mult dacă este realist ca acest lucru să se întâmple în anul acesta, pentru că de 13 ani nu s-a întâmplat”, a spus premierul Ungariei în cadrul declaraţiilor comune.

În plus, Viktor Orban a explicat motivul pentru care consideră că România este un aliat de încredere și important pentru Ungaria, dat fiind faptul că este un pilon important în domeniul economic și energetic al Ungariei.

„Anul trecut, prin dumneavoastră, am putut să cumpărăm 1,75 miliarde de metri cub de gaze care, împreună cu gazele din Conducta de Sud, au acoperit necesarul de gaze al Ungariei, lucru pentru care doresc să-mi exprim recunoştinţa, mulţumirile faţă de domnul prim-ministru. România este o ţară de tranzit foarte importantă din punct de vedere energetic. Şi, pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă colaborarea energetică cu România”, a mai spus Viktor Orban.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Mihai Rait, Dorel din Las Fierbinți, printre invitații speciali
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Mihai Rait, Dorel din Las Fierbinți, printre invitații speciali
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI