UPDATE 14.55 Liderii din UE critică vizita lui Orban. Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a denunţat o tentaţie a „concilierii”, care „nu îl va opri” pe Vladimir Putin.
Orban „nu a primit niciun mandat” din partea statelor membre UE, a subliniat Josep Borrell, şeful diplomaţiei UE, precizând că el „nu reprezintă UE sub nicio formă”.
Premierul finlandez Petteri Orpo a descris călătoria lui Orban drept foarte deranjantă. „Vizita sa arată dispreţ faţă de îndatoririle preşedinţiei UE şi subminează interesele UE”, a reacționat el.
UPDATE 14.20 Presa rusă a difuzat imagini surprinse înainte de întrevederea dintre Putin și Orban. Potrivit contului de X Nexta, Putin a spus că premierul ungar a sosit la Moscova și în calitate de președinte al Consiliului UE. Liderul rus a declarat totodată că discuțiile sunt axate pe relațiile bilaterale și războiul din Ucraina. La rândul lui, Orban a catalogat întâlnirea cu Putin ca fiind „specială” și a susținut că Ungaria va deveni în curând singura țară din Europa capabilă să dialogheze atât cu Rusia, cât și cu Ucraina.
UPDATE 13.55 Într-o reacție publicată pe rețeaua X, Kaja Kallas, prim-ministra Estoniei, care a fost aleasă de liderii UE ca înalt reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate pentru următorii cinci ani, a subliniat că Orban nu reprezintă interesele UE la Moscova, iar Uniunea va rămâne unită în spatele Ucrainei.
„La Moscova, Viktor Orbán nu reprezintă în niciun fel UE sau pozițiile UE. El exploatează poziția de președinte al UE pentru a semăna confuzie. UE este unită, susține în mod clar Ucraina împotriva agresiunii ruse”, a scris Kallas.
UPDATE 13.45 Viktor Orban a publicat pe conturile sale de pe rețelele de socializare o fotografie care îl arată sosind la Moscova, cu mesajul „După Kiev, Moscova. A doua etapă a misiunii de pace”. Imaginea poartă și logo-ul oficial al președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene.
Propagandiștii ruși au publicat imagini cu coloana oficială a premierului ungar prin Moscova, potrivit contului de X al agenției NEXTA.
***
Știrea inițială – Viktor Orban s-a deplasat la Moscova pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat Bertalan Havasi pentru agenția de presă MTI, preluată de Agerpres.
Site-ul specializat în informații din aviație Flightaware.com a constatat mai devreme că un avion utilizat de guvernul de la Budapesta a aterizat la Moscova.
Guvernul Ungariei nu a răspuns unei solicitări Reuters de a confirma cine se află în avion, iar agenţia britanică de ştiri a comunicat că nu a putut stabili dacă premierul ungar este la bord. În cele din urmă, Bertalan Havasi a recunoscut deplasarea lui Orban la Moscova, o informație care circula încă de joi sub formă de zvon.
Este vorba despre prima vizită a unui lider european la Moscova de la cea a cancelarului austriac Karl Nehammer în aprilie 2022. Precedenta vizită a lui Orban la Moscova a avut loc cu câteva zile înainte de lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, la 24 februarie 2022.
Odată cu preluarea președinției rotative a Consiliului UE, la începutul acestei săptămâni, premierul ungar prevestea „veşti surprinzătoare în viitor din locuri surprinzătoare”.
Viktor Orban s-a deplasat marți la Kiev în prima sa călătorie în Ucraina de la lansarea invaziei ruse. Considerat un „cal troian” al Kremlinului în UE și NATO, liderul naţionalist ungar i-a propus președintelui ucrainean Volodimir Zelenski un „armistiţiu” pe care presa din țara vecină l-a interpretat ca fiind favorabil Rusiei. Zelenski i-a transmis în schimb să se alinieze demersurilor de pace formulate de conducerea Ucrainei.
În pofida agresiunii militare ruse din Ucraina, Ungaria şi-a consolidat relaţiile politice şi economice cu Kremlinul. Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Beijing, în octombrie 2023, pentru a discuta, potrivit celor două părți, despre cooperarea energetică.
Aflat la putere din 2020, liderul ungar dezaprobă sancţiunile adoptate împotriva Rusiei şi se opune oricărui ajutor militar destinat Ucrainei, blocând cu regularitate eforturile europene în acest sens. El s-a pronunțat de asemenea împotriva deschiderii negocierilor de aderare a Ucrainei la UE.
Preşedintele Consiliului European Charles Michel şi premierul polonez Donald Tusk și-au exprimat îngrijorarea faţă de relatările din mass-media privind vizita lui Orban la Moscova.
„Preşedinţia rotativă a UE nu are mandat să angajeze dialogul cu Rusia în numele UE”, a scris Charles Michel pe contul său de X. „Poziţia Consiliului European este clară: Rusia este agresorul, Ucraina este victima. Nicio discuţie nu poate avea loc fără Ucraina”, a subliniat el.