„Pierderile ucrainenilor sunt pierderile noastre… Acolo trăiesc și maghiari, o parte a Ucrainei este un străvechi pământ maghiar care acum aparține Ucrainei, iar maghiarii există acolo ca populație indigenă”, a spus Orban.

Întrebat despre maghiarii din Transcarpatia, regiunea istorică din sud-vestul Ucrainei, aflată la granița cu Slovacia, Ungaria și România, Orban a spus că „ei nu au imigrat, nu au fost duși de vânt. Ei au trăit mereu acolo, aceasta este patria lor, aceasta este pământul lor. Mor și ei în război. Suferința Ucrainei este și suferința maghiarilor care locuiesc acolo”.

Prin urmare, noi, maghiarii, suntem cel puțin dublu motivați să aducem pacea în Ucraina. Căutăm mereu oportunități de a contribui la cauza păcii.

Viktor Orban, în interviul de la Radio Kossuth:

Această bucată din interviu, în care Orban a vorbit despre integritatea teritorială a Ucrainei, a fost tăiată din materialul final, care a fost încărcat pe canalul său de YouTube, a observat jurnalista Rita Benyó, de la Szabad Európa.

Serviciul de presă al premierului: Probleme tehnice

Secretarul de stat Havasi Bertalan, care conduce serviciul de presă al premierului Viktor Orban, a explicat că interviul premierului a fost difuzat simultan pe YouTube și pe Facebook, „dar semnalul de pe YouTube a fost întrerupt de câteva ori, apoi și-a revenit de la sine”.

Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican

Versiunea completă, netăiată, a conversației cu prim-ministrul este disponibilă site-ul de partajare audio Soundcloud. Declarațiile despre Ucraina încep de la minutul 12.00.

Luna trecută, Orban declarase că „Ucraina este o țară inexistentă din punct de vedere economic, iar întrebarea este dacă vom salva Ucraina. De îndată ce Statele Unite și Uniunea Europeană decid să înceteze finanțarea statului ucrainean, războiul se va încheia”.

Iar în martie, Budapesta a anunțat că Ungaria nu îl va aresta pe preşedintele rus Vladimir Putin dacă acesta ar intra pe teritoriul ungar, „întrucât nu ar exista niciun temei juridic”.

„Obsesia” Ungariei Mari

La conferința „Pace și Securitate”, organizată luna trecută, la Palatul Culturii din Budapesta, Peter Szijarto, ministrul de externe al Ungariei, a vorbit despre dorința întregii lumi, „mai puțin a NATO”, de a încheia războiul din Ucraina, având pe fundal harta Ungariei Mari, care cuprinde teritorii aparținând azi Ucrainei.

Ungaria Mare (în maghiară Nagy-Magyarország) este un concept politic revizionist, care vizează revenirea Ungariei la frontierele avute înainte de 1918, când exista structura statală multinațională Austro-Ungaria.

Șoferii cu mașini diesel care au peste 150.000 de kilometri ar putea fi obligați să înlocuiască o piesă scumpă
Recomandări
Șoferii cu mașini diesel care au peste 150.000 de kilometri ar putea fi obligați să înlocuiască o piesă scumpă

Viktor Orban a fost aspru criticat de vecinii săi europeni din cauză că a făcut propagandă „Ungariei Mari” la un meci amical de fotbal, pe 20 noiembrie, anul trecut.

Foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

Adaoli.8761   •   07.05.2023, 12:38

Oricum ar rasuci-o, tot acolo ajunge. Ca și Putin, revendică teritorii stabilite prin tratate de pace , consideră că i se cuvin. Ce căuta ăștia în U.E. și NATO, când ar trebui sa fie în comunitatea statelor aflate sub patronajul Rusiei, cu care împărtășește aceleași valori.

seaman651   •   07.05.2023, 10:34

Locul lui Orban este la inchisoare, in niciun caz ca cetatean liber in UE si NATO. S-a molipsit de virusul lui Putler, ca doar e pe statul de plata de la Gremlin.

    Gandalf_the_Grey   •   07.05.2023, 13:24

    seaman651   •  07.05.2023, 10:34

    Locul lui Orban este la inchisoare, in niciun caz ca cetatean liber in UE si NATO. S-a molipsit de virusul lui Putler, ca doar e pe statul de plata de la Gremlin.

    Deși nu sunt împotriva pedepsei cu închisoarea pentru revizionism, totuși locul „de pe urmă” al pisicului bolșevic de la Buda este la groapa de gunoi a istoriei. Lângă Hitler, Mussolini, Franco, Horthy & little. Secțiunea evropenească. Mai sunt și alte containere pentru Americi, Asia, Africa.

      seaman651   •   07.05.2023, 18:55

      Gandalf_the_Grey   •  07.05.2023, 13:24

      Deși nu sunt împotriva pedepsei cu închisoarea pentru revizionism, totuși locul „de pe urmă” al pisicului bolșevic de la Buda este la groapa de gunoi a istoriei. Lângă Hitler, Mussolini, Franco, Horthy & little. Secțiunea evropenească. Mai sunt și alte containere pentru Americi, Asia, Africa.

      Din nefericire la tampiti de genul Orban, Putler, pun prea multi botul si intotdeauna iese prost, de aceea locul lui nu este printre oamenii liberi. In secolul asta, in UE, *** Putler, Xi, Orban, nu au ce sa caute in libertate, numai razboaie si genocid au in cap. Mentalitate de genul Attila, de acum multe sute de ani.

      Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

        Gandalf_the_Grey   •   08.05.2023, 12:36

        Citez din miorlăiturile pisicului bolșevic: „ei nu au imigrat, nu au fost duși de vânt. Ei au trăit mereu acolo, aceasta este patria lor, aceasta este pământul lor”. Corect, au fost duși de cai, din Mongolia natală, teleportați prin Europa. Dacă au trecut multe sute de ani de-atunci, nu însemnă că noi am uitat originile lor. Nu prea ne pasă, ei sunt colegii, vecinii, prieteni, iubiții (sau iubitele, după caz) noștri. Doar când mazărea ia dimensiuni de-astea spectaculoase în câte-un politruc de la Buda (ori București) ne mai aducem aminte de hoardele lui han-tătarul Attila (citește Otilo) de pe vremuri, și vânturile din deșertul Gobi care la-u adus pe la noi... Oare i se aplică și lui îndemnul lui nenea Ion? hmmm...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI