„Ne vom baza pe aceste rezultate în următoarele luni pentru a ne atinge obiectivele, în condiţiile în care Ungaria preia preşedinţia UE”, a adăugat el într-o postare pe X.

Deşi partidul lui Orbán, Fidesz, a obţinut cele mai multe voturi în Ungaria, performanţa sa de sub 45% din voturi a fost mult mai slabă decât la precedentele două alegeri europene.

O nouă mişcare de opoziţie, Tisza, condusă de Peter Magyar, un fost susţinător transformat în rival, s-a descurcat foarte bine, obţinând aproape 30% din voturi, deşi a intrat în peisajul politic din Ungaria de numai câteva luni.

Ungaria va prelua preşedinţia Consiliului UE de la 1 iulie.

„Am avut cea mai mare prezenţă la vot”

„Mesajul alegerilor de ieri din Ungaria şi din Europa este clar:

1. Democraţia maghiară este puternică şi vibrantă. Am avut cea mai mare prezenţă la vot înregistrată vreodată la alegerile europene din Ungaria, 59,3%.

2. Maghiarii au ieşit în număr record să voteze pentru pace. Niciodată până acum nu au votat atât de mulţi oameni pentru Fidesz în cadrul unor alegeri europene. Prin aceasta, am obţinut unul dintre cele mai bune rezultate electorale din Europa.

3. Peisajul politic european s-a schimbat spre dreapta şi spre pace.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Ne vom baza pe aceste rezultate în următoarele luni pentru a ne atinge obiectivele, în timp ce Ungaria preia preşedinţia UE”, a scris Orban.

Partidul premierului ultraconservator ungar Viktor Orban, care a descris alegerile europene ca fiind „istorice”, a ieşit duminică pe primul loc în urma scrutinului, dar a înregistrat un declin net, comentează France-Presse, potrivit Agerpres.

Rezultatele aproape finale plasează FIDESZ pe primul loc, cu 44,3% din sufragii, cu 8,5% mai puțin decât la alegerile europarlamentare din 2019. Practic, Orban se confruntă cu cel mai slab rezultat electoral de la revenirea sa la conducerea Ungariei, în 2010.

FOTO: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

Anaximene   •   11.06.2024, 17:31

Îmi amintește de primul ministru 🇬🇧 Chamberlain , care dupa ce a cedat Cehia lui Adolf a aratat Acordul de la München la coborarea din avion la Londra,zicand: va aduc 1 mie de ani de pace! Mai erau 11 luni pana la inceperea razboiului.

    Sandhuguru   •   13.06.2024, 09:35

    Anaximene   •  11.06.2024, 17:31

    Îmi amintește de primul ministru 🇬🇧 Chamberlain , care dupa ce a cedat Cehia lui Adolf a aratat Acordul de la München la coborarea din avion la Londra,zicand: va aduc 1 mie de ani de pace! Mai erau 11 luni pana la inceperea razboiului.

    Va convine sau nu, Ungaria e cea mai sigura tara din Europa.

Basarab1948   •   11.06.2024, 09:52

Nu „Europa” da„tonul la cântec”!Și in orice caz nu „Europa” aia-din parlament!Cel mult Consiliul(comisia)UE!

Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   11.06.2024, 00:00

Da, către pace... Aşa i s-a zis şi în 1956, când v-au vizitat sovieticii. Tot în numele păcii.

    Basarab1948   •   11.06.2024, 09:59

    Intereseaza-te și tu-(daca traiești in aceasta țara)-la vreun batrân din Ardeal sau din Banat- cam ce „razbunari”aufacut„revoluționarii”aia prin Ardeal in 1956!Abia dupa aia,sovieticii le-au dat voie românilor sa se scuture de Dictatul de la Viena și de kominterniști(99%din rândul minoritaților conlocuitoare)!Pâna atunci-in Cluj- nu vedeai nici macar o inscripție(Alimentara,Ferometal,Confecții etc.) in limba româna!

      Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   11.06.2024, 17:52

      Măi, ***! Te pomeni că ne-au invadat ungurii în 1956 și nu știm?! Uite că trăiesc exact în zonele de care zici tu, mai spune-mi din istoria lor, sunt foarte curios.

      Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

      VolodimirZelenski   •   11.06.2024, 11:35

      Basarab1948   •  11.06.2024, 09:59

      Intereseaza-te și tu-(daca traiești in aceasta țara)-la vreun batrân din Ardeal sau din Banat- cam ce „razbunari”aufacut„revoluționarii”aia prin Ardeal in 1956!Abia dupa aia,sovieticii le-au dat voie românilor sa se scuture de Dictatul de la Viena și de kominterniști(99%din rândul minoritaților conlocuitoare)!Pâna atunci-in Cluj- nu vedeai nici macar o inscripție(Alimentara,Ferometal,Confecții etc.) in limba româna!

      Inca un motiv pentru care ruzzia trebuie pacificata.

    Richardxyz13   •   11.06.2024, 06:32

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •  11.06.2024, 00:00

    Da, către pace... Aşa i s-a zis şi în 1956, când v-au vizitat sovieticii. Tot în numele păcii.

    " Calul moare de drum lung si prostul de grija altuia"...

      Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   11.06.2024, 17:54

      Richardxyz13   •  11.06.2024, 06:32

      " Calul moare de drum lung si prostul de grija altuia"...

      Și rusul de Himars. PS Are destule caractere comentariul acum?

      VolodimirZelenski   •   11.06.2024, 10:52

      Richardxyz13   •  11.06.2024, 06:32

      " Calul moare de drum lung si prostul de grija altuia"...

      Te-ai descris excelent in acest proverb!

      Kicker23   •   11.06.2024, 10:51

      Richardxyz13   •  11.06.2024, 06:32

      " Calul moare de drum lung si prostul de grija altuia"...

      Dezvolta subiectul ca ne confuzezi,cine moare de grija cui ?

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro

Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI