Premierul Viktor Orban, criticat deja pentru politica sa autoritară, și-a sporit luni puterile, în contextul luptei pentru combaterea coronavirusului.
Legea adoptată în parlamentul de la Budapesta îi permite guvernului să extindă starea de urgență și să guverneze prin ordonanțe.
Legea introduce de asemenea termene de închisoare de până la cinci ani pentru cei care răspândesc ”știri false” cu privire la coronavirus și la măsurile luate de autorități pentru controlul epidemiei, o măsură care stârnește temeri în rândul apărătorilor libertății de exprimare.
Legea a fost adoptată cu 137 de voturi pentru și 52 împotrivă, în condițiile în care partidul lui Orban, Fidesz, are o majoritate de două treimi.
Biroul ONU pentru Drepturile Omului a avertizat săptămâna trecută că legea îi acordă lui Orban „puteri nelimitate”.
„Legea pare să-i confere guvernului, practic, puteri nelimitate de a conduce prin ordonanţe şi de a ocoli forul legislativ, fără a propune o dată clară la care aceste prerogative excepţionale vor înceta”, a spus un purtător de cuvânt al ONU, Rupert Colville, într-o conferinţă de presă, potrivit DPA, citată de Agerpres.
Conform ONU, dreptul internaţional permite doar legi de urgenţă ce sunt limitate la perioada în care se produce o criză. Un alt motiv de îngrijorare cu privire la această lege este că îi va condamna la închisoare pe cei care vor răspândi informaţii false despre modul în care guvernul se va ocupa de ieşirea din criza epidemică.
Astfel, legea ar putea avea importante efecte împotriva libertăţii de expresie în Ungaria, potrivit purtătorului de cuvânt al ONU.
Și secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, i-a transmis premierului Viktor Orban o scrisoare în care a avertizat asupra riscului unei „stări de urgenţă nelimitate şi necontrolate”.
Încă două persoane, ambele în vârstă de peste 90 de ani, au decedat în Ungaria după ce au fost testate pozitiv la noul coronavirus, ridicând totalul deceselor la 15, iar numărul de cazuri confirmate de infectare din ţară a crescut la 447, a anunţat luni dimineaţa site-ul guvernamental koronavirus.gov.hu citat de MTI.