Țările UE urmează să decidă în decembrie dacă vor permite Ucrainei să înceapă negocierile de aderare la blocul comunitar, ceea ce ar necesita sprijinul unanim al tuturor celor 27 de state membre. Diplomații spun că Ungaria ar putea fi un obstacol în calea începerii acestor discuții.

„Nu putem evita întrebarea – când în toamnă vom avea negocieri la Bruxelles despre viitorul Ucrainei – dacă putem lua în considerare în mod serios aderarea unei țări, dacă putem începe negocierile de aderare cu o țară care se află în război”, a declarat Orban, la postul public de radio.

„Nu știm cât de mare este teritoriul acestei țări, deoarece războiul este încă în desfășurare, nu știm cât de mare este populația sa, deoarece (ucrainenii) fug. (…) Să admitem o țară în UE fără să îi cunoaștem parametrii, acest lucru ar fi fără precedent. Așadar, cred că trebuie să răspundem la întrebări foarte lungi și dificile până când vom ajunge să decidem efectiv asupra începerii negocierilor de aderare”, a spus premierul ungar naționalist.

Comentând remarcile lui Orban, Ministerul ucrainean de Externe a transmis că este pozitiv „faptul că premierul ungar este preocupat de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană”.

„Am dori să informăm că Ucraina nu și-a schimbat teritoriul în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional”, a adăugat ministerul condus de Dmitro Kuleba.

Orban păstrează legături mai calde cu Moscova decât mulți dintre colegii săi din UE și s-a certat în repetate rânduri cu Kievul, inclusiv în legătură cu dreptul etnicilor maghiari de a învăța în limba lor maternă, după ce Ucraina a adoptat în 2017 o lege care restricționează utilizarea limbilor minoritare în școli.

Orban a declarat luni, 25 septembrie, în parlamentul de la Budapesta, că Ungaria nu va sprijini Ucraina în nicio problemă în forurile internaționale până când drepturile lingvistice ale etnicilor maghiari din această țară nu vor fi restabilite.

Ungaria este membră a NATO și se opune, cel puțin la nivel declarativ, invaziei ruse din Ucraina. Budapesta a refuzat să trimită arme Kievului, dar i-a primit pe refugiații ucraineni care fug de război.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News