În discursul rostit în față a mii de simpatizanţi, premierul conservator ungar a comparat Bruxelles-ul cu un imperiu care „a abandonat oamenii, agricultorii, clasa mijlocie şi companiile”, în timp ce limitează „drepturile naţiunilor”. Acest imperiu, a continuat Orban, „vrea să ne oblige să participăm la război (în Ucraina), să acceptăm migranţi şi să ne îndoctrineze copiii”.
Avertisment pentru UE
„Bruxelles-ul nu este primul imperiu care râvneşte la Ungaria, dar în ultimii 500 de ani toate imperiile de acest fel şi-au dat seama că opresiunea, corupţia sau violenţa (…) nu le duc nicăieri”, a spus Orban, evocând imperiile Otoman, Habsburgic, dar şi Uniunea Sovietică. „Noi suntem David pe care Goliat ar face bine să-l evite”, a avertizat, insistând că „Ungaria este o ţară suverană şi aşa va continua să fie”.
„Bruxelles-ul singur nu va înţelege asta (…), dar noi vom defila spre Bruxelles şi vom aduce noi înşine schimbarea în UE”, a susţinut mai departe Orban.
Forţele politice suveraniste vor deveni majoritare în Occident
Victor Orban consideră că, în acest an decisiv, forţele politice suveraniste vor schimba harta politică devenind majoritare în Occident şi vor „restabili viaţa normală”, pentru că „europenii se tem că UE le ia libertatea”.
„Acest an este decisiv. La finalul anului noi vom fi majoritari în lumea occidentală. Suntem în faţa unei reorientări suveraniste atât în SUA, cât şi în Uniunea Europeană”, crede premierul conservator ungar, care a enumerat ţările unde în ultimele luni partidele cu această orientare au câştigat alegerile. Este vorba despre Slovacia, Olanda şi Italia.
De asemenea, a adăugat el, Republica Cehă „se trezeşte”, Austria „se pregăteşte” şi ea pentru un succes al conservatorilor, în timp ce în SUA „se răzvrătesc”.
„La alegerile din 9 iunie nu te vei putea ascunde”
Premierul ungar a vorbit și despre „şantajul” la adresa Ungariei prin care Comisia Europeană a îngheţat accesul acesteia la fondurile europene pe motivul încălcării statului de drept, deblocând la sfârşitul anului trecut doar aproximativ o treime din aceste fonduri.
„La alegerile (europarlamentare) din 9 iunie nu te vei putea ascunde, va trebui să decizi dacă îţi aperi ţara sau dacă mănânci pâinea altora!”, a adăugat Viktor Orban.