Viktor Zolotov, „garda de corp” a președintelui Vladimir Putin, pare să devină unul dintre puținii câștigători aparenți după revolta armată din weekend declanșată de Evgheni Prigojin.

O figură cenușie și mohorâtă din suita de la Kremlin, Zolotov, care conduce Garda Națională a Rusiei (Rosgvardia), a ieșit marți din umbra lui Putin pentru a-și revendica meritul de a apăra Moscova în fața asaltului Wagner, armata privată a lui Evgheni Prigojin, care a mărșăluit prin Rusia în acest weekend.

După ce s-a întâlnit cu Putin luni și marți, Zolotov a descris modul în care forța sa de peste 300.000 de oameni a avut de câștigat de pe urma rebeliunii. Mai exact, trupele sale vor primi în curând un arsenal de armament avansat, a spus el, inclusiv tancuri, pentru a apăra regimul în fața unor amenințări la adresa puterii lui Putin.

Rămâne de văzut dacă vreunul dintre clanurile de la Kremlin poate avea de câștigat de pe urma rebeliunii Grupului Wagner, scrie Time. Deocamdată, liderul Wagner Evgheni Prigojin a plecat în exil, iar organizația sa de mercenari a primit ordin să se dizolve.

Rivalii săi din armata rusă au fost umiliți de acest fiasco și sunt absenți din spațiul public. Valeri Gherasimov, șeful armatei, nu a mai apărut în public în ultimele zile, scrie Reuters. Absent este și generalul Serghei Surovikin, scrie Reuters, iar explicația, potrivit publicației ruse The Moscow Times, este că acesta ar fi fost arestat – informație neconfirmată.

Donald Trump a câștigat alegerile și este, din nou, președintele Statelor Unite ale Americii
Recomandări
Donald Trump a câștigat alegerile și este, din nou, președintele Statelor Unite ale Americii

În acest timp, Putin se străduiește să salveze aparențele și să-și recâștige controlul asupra puterii. Dar Zolotov, loialistul desăvârșit, pare să savureze victoria și să caute în mod public avantaje, observă Time. Deocamdată, el are succes.

„Salvatorul patriei”

Într-un discurs ținut marți la Kremlin, Putin a mulțumit forțelor aflate sub comanda lui Zolotov pentru că au apărat capitala alături de poliție și alte forțe de securitate.

„Ați salvat Patria și ați oprit efectiv un război civil”, a declarat Putin în fața trupelor și ofițerilor, inclusiv Zolotov și alți comandanți de rang înalt.

Toți acești lideri, de la ministrul apărării până la șefii serviciilor de spionaj, au păstrat tăcerea în ultimele zile, părând chiar epuizați în cadrul unei întâlniri cu Putin de luni.

Singurul care a purtat o uniformă militară la acea întâlnire a fost Zolotov, care a devenit între timp și cel mai vorbăreț dintre cei mai importanți șefi din Rusia.

Marți, el a fost primul oficial de rang înalt care a învinuit SUA și aliații săi europeni pentru revoltă, oferind un tipar pentru canalele de propagandă. „Rebeliunea”, le-a spus Zolotov, „a fost inspirată de Occident”.

Donald Trump, discurs după primele rezultate la alegerile SUA 2024: „Cea mai mare mișcare politică a tuturor timpurilor” | VIDEO
Recomandări
Donald Trump, discurs după primele rezultate la alegerile SUA 2024: „Cea mai mare mișcare politică a tuturor timpurilor” | VIDEO

Omul sistemului

Printre aghiotanții lui Putin, trecutul lui Zolotov contrastează puternic cu cel al lui Prigojin, răzvrătitul care a ordonat oamenilor săi să avanseze spre Moscova în weekend.

Un infractor condamnat și fost vânzător de hot-dog, Prigojin și-a croit drum în cercul lui Putin printr-o serie de afaceri și prin dorința de a face treburile murdare ale statului în întreaga lume, fie intervenind în alegerile americane, fie sprijinind dictatori din Africa și Orientul Mijlociu.

Zolotov, o creație a sistemului și un general al armatei ruse, și-a petrecut cea mai mare parte a carierei între zidurile Kremlinului, începând ca gardă de corp a președintelui Boris Elțîn în 1991 și continuând în acest rol, sub Putin.

El a ajuns pentru prima dată în atenția publicului din Rusia în 2016, când Putin a creat Garda Națională și l-a numit pe Zolotov comandant al acesteia. Forța, care răspunde direct în fața lui Putin, a fost concepută pentru a reprima revoltele populare și amenințările interne la adresa regimului, o sarcină pe care Zolotov a îmbrățișat-o cu plăcere.

Într-una dintre rarele sale apariții publice, în 2018, el a amenințat că îl va transforma pe cel mai proeminent disident rus, Alexei Navalnîi, într-o „halcă suculentă de carne”.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

În timpul invaziei rusești din Ucraina de anul trecut, forțele lui Zolotov au jucat în mare parte un rol auxiliar, venind în spatele comandourilor de elită și al trupelor aeropurtate însărcinate cu cucerirea Kievului.

Când această misiune a eșuat, Zolotov nu a fost învinuit, în orice caz nu în măsura în care acest lucru s-a întâmplat cu șefii spionajului și generalii care au planificat și executat invazia.

Putin a continuat să laude Garda Națională Rusă chiar și atunci când restul armatei sale a început să se retragă din regiunea Kievului. „Întreaga țară este mândră de fiecare dintre voi”, le-a spus Putin la sfârșitul lunii martie 2022, marcând o sărbătoare națională celebrată în onoarea forțelor lui Zolotov.

De atunci, mulți dintre generalii și șefii de spionaj de top ai Rusiei s-au luat la harță, luptând pentru a recăpăta controlul în război și pentru a ocoli responsabilitatea pentru pierderile catastrofale ale Rusiei pe câmpul de luptă.

Una dintre aceste dușmănii a dus la răzvrătirea lui Prigojin în weekend și s-a terminat prost atât pentru el, cât și pentru rivalii săi din cadrul armatei ruse. Dar pentru Zolotov, aceasta pare a fi o oportunitate și un semn al direcției pe care ar putea să o ia Rusia, scrie Time.

Amenințat la Moscova și blocat în Ucraina, Putin ar putea să se întoarcă la omul care i-a fost alături de la început, cel care a fost responsabil pentru evitarea amenințărilor interne la adresa regimului, spun jurnaliștii.

Pentru Putin, acest lucru ar putea părea o mișcare logică, în timp ce se retrage din pragul unui război civil. Pentru restul elitei rusești, ar putea anunța începutul unei epurări, una pe care Zolotov ar fi mai mult decât fericit să o efectueze cu forțele aflate sub comanda sa, concluzionează Time.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Decizia luată de Putin imediat cum a aflat că Trump a câștigat alegerile. „O ţară neprietenoasă implicată direct în război”
Știrileprotv.ro
Decizia luată de Putin imediat cum a aflat că Trump a câștigat alegerile. „O ţară neprietenoasă implicată direct în război”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Mihaela Bilic recomandă silvoterapia. Ce înseamnă această tehnică
Financiarul.ro
Mihaela Bilic recomandă silvoterapia. Ce înseamnă această tehnică
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Observatornews.ro
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI