„Lumea mea e divizată. Am impresia că sunt două Ucraine. Una are cafea gustoasă în fiecare dimineață, restaurante seara, mașini scumpe și discuții pe Facebook despre salariile mici de 67.000 de grivne (circa 1.600 de euro – n.red.) ce îi fac pe funcționarii de stat să ia mită”, scrie politiciana.

Cealaltă Ucraină trece cu greu prin ploi, pentru că tranșeele sunt umede și pline de noroi. Acolo nu pot fi evacuați răniții, pentru că tehnica cu roți nu poate ajunge, iar blindate cu șenilă sunt foarte puține. De aceea, soldații răniți sunt condamnați la moarte”, a scris pe Facebook parlamentara Viktoria Siumar. Siumar a fost jurnalistă la o serie de publicații importante de la Kiev.

Viktoria Siumar:

Membră a grupului parlamentar „Solidaritatea europeană”, condus de fostul președinte Petru Poroșenko și aflat în opoziție, Siumar a aratat că în timp ce unii își înmormântează fiii, părinții, soții, soțiile sau mamele, alții discută activ dacă merită militarii prime de stat. 

„Iar Ucraina a devenit o rană enormă”, consideră ea.   

Viktoria Siumar | Foto: Facebook

Tot mai puțini voluntari și cetățeni conștienți în armată

Viktoria Siumar susține că Ucraina trebuie să-i încurajeze și să-i sprijine mai mult pe militarii săi, pentru că luptători voluntari, cei care au plecat pe front în primele zile ale războiului, sunt tot mai puțini.

„Când am scris că au mai rămas în viață 15-20% din acei soldați voluntari, prietenul meu Ihor Luțenko care a făcut multe drumuri în acest război, a scris că, de fapt, sunt mult mai puțini”, a consemnat deputata. 

Sute de tineri rămași fără picioare

Siumar critică, într-un gest de asemenea rar întâlnit, „rozul” tonului, optimismul exagerat al emisiunilor posturilor ucrainene de televiziune. La acestea participă experți și parlamentari apropiați de Zelenski. Ei promit înfrângere iminentă pentru Rusia. Parlamentara spune că este ușor de vorbit, dar este mult mai greu de obținut victoria. 

„La televiziuni nimeni nu ne descurajează și nu ne povestesc despre numărul de victime și grozăviile acestui război”, susține jurnalista.

Ea a adus critici Guvernului pentru timpii mari de așteptare a protezelor, de câte jumătate de an, ale sutelor de tineri care au rămas fără picioare în acest război, apoi luni întregi învață să umble cu ajutorul lor.

„Mulți oameni după contuzii grave primesc de la stat 750 de grivne (circa 20 de euro) pentru că au fost eliberați din diviziile lor, și nu demobilizați. Aici fiecare încearcă să lupte individual cu sindromul de stres posttraumatic, dar fără psihologi și medicamente este greu de obținut vreun rezultat. De aceea, sindromul doar se aprofundează”, arată deputata ucraineană.

Sute de tineri ucraineni au fost răniți în războiul împotriva invaziei rusești | Foto: EPA

Militarii înregimentați în 2022 așteaptă demobilizarea care nu va fi

Parlamentara susține că militarii care au plecat benevol pe front în primăvara anului trecut sunt în așteptarea demobilizării, observând că sunt obosiți și vor să se odihnească. Sunt oamenii care au sărit primii pentru țara lor, când Rusia a atacat.

„Ei însă știu că nu va fi nicio demobilizare. Puțini dintre ei sunt sănătoși”, analizează Siumar cu pesimism situația din estul și sudul Ucrainei

Jurnalista nu înțelege de ce după un an de război a fost desconsiderată armata și oamenii care riscă cu propria viață pentru viitorul țării, solicitându-le tuturor să depună eforturi mult mai mari pentru a sprijini Forțele Armate ale Ucrainei în contextul războiului care se prelungește.  

„Nu știu cum să unesc cele două țări (n.r. – cea de la cafea și cea din tranșee) însă cel puțin una dintre ele trebuie să privească cu ochi treji în direcția celeilalte, văzând grozăviile acestui război. Să intre în pielea celor care sunt bombardați permanent în tranșee, care îi văd în fața lor pe bandiți din gruparea Wagner sau tancuri, iar deasupra – dronele inamicului”, scrie Viktoria Siumar.

Soldați ucraineni pe frontul din Bakhmut | Foto: Profimedia

Problema a fost recunoscută parțial și de Zelenski

La sfârșitul lunii martie președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a subliniat că este important ca ucrainenii să contribuie în continuare la apărarea statului și le-a cerut locuitorilor din orașele situate departe de front să nu uite că în țara lor este război. 

Liderul de la Kiev a declarat că luptătorii care vin de pe front au senzația că pentru mulți ucraineni, care locuiesc departe de zona confruntărilor militare, războiul s-a încheiat deja.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu militari ucraineni în regiunea Volyn | Foto: EPA

„Ucraineni, vor rog să-i sprijiniți pe luptătorii noștri ori de câte ori este posibil. Să nu uitați de colectele pentru voluntari”, a spus acum câteva săptămâni Volodimir Zelenski.  

 
 

Urmărește-ne pe Google News