„Conform contractelor, livrarea va fi făcută în 4 tranşe succesive de câte maximum 15 zile calendaristice pentru fiecare tranşă. Distribuţia ajutoarelor alimentare va fi făcută de primării conform graficelor pe care le vor stabili fiecare şi care vor fi comunicate beneficiarilor. De aceste ajutoare alimentare beneficiază în cadrul POAD persoanele care la data distribuţiei fac parte din categoriile menţionate la art. 3 (1) de Hotărârea de Guvern nr. 799/2014, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit MFE.

În România, există aproape 4 milioane persoane defavorizate. Printre aceştia, se numără pensionarii cu venituri de până la 450 lei/lună inclusiv, invalizii, veteranii şi văduvele de război cu venituri de până la 450 lei/lună inclusiv, persoanele cu handicap grav şi accentuat care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial şi persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană.

Programul pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate beneficiază de un fond de peste 518,8 milioane euro pentru o perioadă de 7 ani între 2014 şi 2020. Contribuţia bugetului Uniunii Europene este de 85%, iar cofinanţarea de la bugetul naţional este de 15%.

Fiecare beneficiar va primi câte două cutii identice care vor conține 1 kg de făină de grâu, 1 kg de mălai, paste făinoase (400 g), un litru de ulei, 1 kg de zahăr, conservă de 300g carne de vită, pateu ficat de porc – conservă 200 g, orez 1 kg, conservă pastă de tomate 400 g, pungă de 0,5 kg fasole boabe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News