WH Group Ltd este și proprietarul Smithfield Foods, care deține deja în România fostul combinat agricol Comtim de la Timișoara.

Tranzacția trebuie aprobată de către Consiliul Concurenței, a informat grupul chinez.

Elit și Vericom operează trei facilități de procesare a cărnii, cinci centre de distribuție în România și au aproximativ 12.000 de clienți. Cele două companii vând 25.000 de tone metrice de mezeluri anual.

Smithfield Ferme operează 46 de ferme active în județele Timiș și Arad, la care se adaugă patru unități de creștere a porcilor și două fabrici ultramoderne de nutrețuri combinate.

În luna august, WH Group a mai cumpărat, prin intermediul Smithfield, companiile Pini Polska, Hamburger Pini și Royal Chicken, ca parte a eforturilor de extindere pe piața din Europa.

Cine este WH Group

WH Group s-a numit până de curând Shuanghui și a fost fondat în anul 1958. Grupul este controlat de către fondul de investiții CDH Investments, care are o participație de 33,7% din acțiuni, în vreme ce banca americană Goldman Sachs controlează 5,2%, iar fondul suveran al statului Singapore, Temasek Holdings, deține 2,8%.

Grupul chinez a înregistrat în anul 2015 vânzări de 21,5 miliarde de dolari, potrivit site-ului său. WH Group s-a clasat în anul 2016 pe locul 495 în topul Fortune Global 500 al celor mai mari companii din lume.

Ce mai dețin chinezii în România

Acesta nu este singurul caz de expansiune rapidă a grupurilor din China în România. Grupul petrolier CEFC China Limited a anunțat achiziția a 51% din KMG International, fostul Rompetrol Group, de la grupul kazah de stat KazMunaiGaz. Rompetrol deține în România rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploieși, plus a doua rețea de benzinării ca mărime, după cea a Petrom.

De asemenea, gigantul de stat ChemChina a achiziționat în 2015 și producătorul italian de anvelope Pirelli. Aceasta deține în țara noastră o fabrică de anvelope la Slatina. Concomitent, Pirelli mai deține o uzina de filtre pentru motoare diesel la Bumbești-Jiu, în judetul Gorj.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News