Ambasadorul României la Londra, dezamăgit de documentarul Channel 4
Ion Jinga, ambasadorul României la Londra, se declară „surprins şi extrem de dezamăgit” de modul în care românii din Marea Britanie sunt prezentaţi în documentarul Channel 4, apreciind că prezentarea doar a aspectelor negative este incorectă şi discriminatorie.
„În urma publicării, de către postul de televiziune Channel 4, a sumarului de prezentare a documentarului, Ambasadorul României la Londra, dr. Ion Jinga, a transmis o scrisoare producătorului emisiunii, Katie Buchanan, exprimând surprinderea şi dezamăgirea cu privire la conţinutul mesajului de promovare şi, totodată, speranţa că situaţia va fi corectată, că documentarul va avea un conţinut obiectiv şi nu va prezenta o imagine distorsionată a ansamblului comunităţii româneşti din Marea Britanie”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Ambasadei României la Londra.