Pentru a se asigura că turiştii care ajung în zonă vor scoate bani din buzunare şi pentru altceva pe lângă cazare şi masă, proprietarii de pensiuni au început să ofere şi spectacole! Astfel, când se anunţă turişti în zonă, câţiva oameni se îmbracă în costume populare, îşi asumă roluri de mire, mireasă sau socri şi formează alaiul de nuntă, din care au ocazia să facă parte şi turiştii. Nuntaşii însoţesc apoi carul cu zestrea miresei pe uliţele satului, merg la casa mirelui, unde mănâncă pâine proaspăt scoasă din cuptor şi încing sârba alături de localnici, iar apoi petrec la căminul cultural, cu ceteraşi şi jocuri româneşti. Astfel de evenimente se organizează la cerere, iar preţul este de minimum 700 de euro, în funcţie de numărul de participanţi.
La Buzău, s-a lansat Drumul Sarmalelor
Şi în judeţul Buzău proprietarii de pensiuni încearcă să îşi încânte oaspeţii, astfel că de 1 Decembrie au lansat un nou produs turistic, unic în ţară: Drumul Sarmalelor. Mai precis, amatorii de drumeţii pot face un tur al localurilor ANTREC din judeţ, pentru a degusta sărmăluţele româneşti, preparate în diverse moduri. Reţetele diferă de la sarmalele tradiţionale, cu varză sau viţă-de-vie, până la cele de oaie, înfăşurate în frunze de paltin, acrite în apă sărată de pârâu.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!