Vindecarea prin empatie. Lipi Roy, medic și scriitoare, sfaturi pentru a înțelege și a ajuta cu adevărat bolnavii. ”Trebuie să-ți asculți pacienții, ei sunt cei mai buni profesori”

Își amintește că a pierdut atunci cam 80% din lucrurile ei, dar a rămas cu sănătatea, prietenii, familia și educația pe care o primise. Experiența asta este una dintre cele care au  învățat-o că orice s-ar întâmpla, merită să rămâi recunoscător, pentru că răspunsul la întrebarea – poate fi mai rău? – este aproape întotdeauna da.

Sănătatea nu sunt doar medicamentele pe care le prescrie un medic, sănătatea se referă la locul în care dormi noaptea, unde mănânci următoarea ta masă și cine e în sistemul tău de suport.

Lipi Roy:

În prezent, tratează pacienții de la un centru de tratament din dependența din Brooklyn. Spune că misiunea ei este de a educa publicul să ia decizii sănătoase prin bunăstarea și conștientizarea dependenței. Despre toate acestea puteți citit  pe site-urile sale web, Lipi Roy MD și Spices for Life MD.

Am vorbit cu Lipi Roy la a noua ediție a conferinței The Power of Storytelling, la care tema a fost vindecarea. Vindecarea ei, a celor pe care îi tratează și a noastră, a tuturor, stă în primul rând în empatie.

Boala din copilărie care a a ajutat-o să înțeleagă

– Ai avut malarie la vârsta de 11 ani, îmi imaginez că a fost una dintre cele mai intense experiențe ale tale, ca pacient. Cum este să treci de la a fi pacient la medic?
– Așadar, malaria este o amintire foarte vie. Am călătorit, cu familie, în India, în vacanța mea de școală de vară, și trebuia să luăm niște pilule mari și amare, săptămânal. Eu, jumătate din timp le-am luat, jumătate nu am făcut-o. Practic, pastilele trebuiau luate săptămânal și la întoarcere, pentru o perioadă de încă 4 săptămâni. Casa mea, la acea vreme, era Canada, iar în momentul în care am aterizat, am încetat iau pastilele. Dar am fost bine, am mers la școală, asta până în aprilie, adică 8-9 luni mai târziu. Atunci am început să am temperatură de 40 de grade. Și frisoane. Febră, frisoane, febră, frisoane. Părinții mei m-au dus imediat la pediatru. Acesta a sunat imediat la spital și m-a internat. La spital, se poate să-mi fi întrebat părinții despre călătorii recente, dar probabil că au spus nu, și nu, oh, da, acum un an am fost în India. Și apoi mi-au făcut o serie de teste, pentru că în Canada, nu este endemie de malaria. În cele din urmă, au văzut parazitul și m-au pus pe tratament.

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Este important să fim foarte atenți la ceea ce experimentează pacienții noștri.

Am stat în spital pentru câteva zile și am o amintire de când eram în pat, singură, și aveam frisoane, iar asistenta pornise un ventilator. Îmi era atât de frig încât am rugat-o să-l oprească, dar mi-a spus: «Îmi pare rău, scumpo, dar ai o temperatură de 40 de grade».

În acel moment, mi-am dat seama ce înseamnă să fii pacient, eram singură într-o cameră întunecată, rece, iar asistenta a încercat să ajute, dar trebuia în primul rând să-și facă treaba.

Se spune că cei mai buni medici sunt cei care au fost pacienți înainte, acesta este un exemplu de când am fost pacient. Este foarte important să empatizați cu pacienții dumneavoastră, cu durerea și suferința lor, chiar și lucruri mărunte, care ar putea să pară nimicuri pentru un profesionist din domeniul sănătății, ca recoltatul sângelui.

Lipi Roy:

Ca medic, pui această comandă, dar uiți că, pentru asta, o persoană vine la 3-4 dimineața, bate la ușa salonului și recoltează sânge și că, atunci când face asta, ar putea fi a treia sau a patra oară în 24 de ore când acelui pacient îi este luat sânge sau când este trezit.

Există atât de multe proceduri, iar ideea este că pacientul este acolo pentru a primi ajutor, pentru a se face bine, de aceea este foarte important pentru profesioniștii din domeniul sănătății, cu siguranță pentru medici, care sunt cei care solicită toate aceste teste invazive și intruzive, este important să fim foarte atenți la ceea ce experimentează pacienții noștri.

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

– Cum? Ce sfaturi ai pentru ca cei din sistemul de sănătate să fie empatici cu pacienții lor?
– Nu este ușor, de fapt, e foarte greu. Învățăm despre asta în universitate, cel puțin la nivel teoretic – trebuie să îți asculți pacienții, pacienții îți sunt cei mai buni profesori. Dar viața unui medic este consumată de toate aceste așteptări cu privire la timpul nostru, toate angajamentele și obligațiile, iar din păcate, în prezent există niște aspecte mai puțin plăcute ale medicinei, aspecte care îl separă pe medic de pacienții lui. Acel timp prețios pe care l-am putea petrece împreună este împărțit în multe alte părți, din cauza tuturor fișelor medicale electronice, a telefoanelor și a birocrației. Sincer, acest timp ar trebui să îl petrecem cu pacienții noștri, ei își doresc să petrecem timp împreună, nu vor ca doctorul lor să fie la calculator sau la telefon.

Studiile arată că doctorii își întrerup pacienții în primele 18 secunde.

Lipi Roy:

Ca să-ți răspund la întrebare, cred că un reminder important, chiar dacă este vorba de o vizită de 10 minute, și uneori înseamnă să lucrezi în noaptea de dinainte, e să pregătești un lucru, să te gândești care este lucrul esențial pe care trebuie să ți-l amintești atunci când te vezi cu fiecare pacient, un lucru la fiecare.

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Dar mai ales, atunci când vorbești cu ei și îi întrebi cum se simt și cum îi poți ajuta, chiar să îi lași să îți răspundă. Studiile arată că doctorii își întrerup pacienții în primele 18 secunde. 

Lipi Roy:

Așadar, practicarea tehnicilor de mindfulness, precum meditația sau yoga, mă ajută să nu mai răspund atât de repede, să nu mai întrerup, să fiu prezentă.

Am observat că unii oameni, în special rezidenții, cred că dacă lasă pacientul să spună ce îl deranjează, acesta va vorbi la nesfârșit. Se pare că nu asta este ceea ce se întâmplă. Că pacienții ajung într-adevăr la povestea lor și spun de ce sunt acolo. Uneori s-ar putea să dureze ceva mai mult, dar este mai eficient decât atunci când medicul adresează întrebare după întrebare – ai o tuse, ai asta și asta; lasă-i să-și spună povestea și îți vor răspunde la aproape toate întrebările.

– Cea mai bună lecție pe care ai învățat-o de la un pacient?
– Probabil, indirect, nu judecați oamenii. Eu, mulți ani am avut grijă de bărbați și femei fără adăpost, care sunt cei mai vulnerabili oameni ai societății. Îmi amintesc când eram mai tânără sau chiar înainte de a începe să lucrez pentru bărbați și femei fără adăpost, îi vedeam pe străzi, ținând diverse pancarte – AM NEVOIE DE BANI, AM NEVOIE DE ALIMENTE, VOI LUCRA PENTRU BANI;  iar eu mă gândeam de ce nu se angajează, de ce sunt atât de leneși?

Abia când am început să am grijă de pacienții care erau fără adăpost, le-am aflat poveștile. Unii mi-au spus: «Oh, nu, de fapt am două locuri de muncă, dar pur și simplu nu îmi pot permite, nu sunt plătit suficient pentru a-mi permite chiria scumpă». Înainte mă mai gândeam și spuneam «oh, nu sunt foarte inteligenți, nici măcar nu au făcut liceul, de aceea cerșesc pentru un loc de muncă». În realitate, am avut grijă de bărbați și femei fără adăpost care au fost avocați, care au doctorate, care vin din toate categoriile sociale, din familii bogate. În fine, ideea este că de când am început să am grijă de cei mai vulnerabili ai societății, am aflat că, aproape întotdeauna, au ajuns acolo în urma unui tip de traumă, stres, tulburări emoționale, tulburări fizice, care i-au adus în această situație. În plus, oricare dintre aceste lucruri ni s-ar putea întâmpla cu ușurință mie și ție, și de aceea eu nu îi mai judec.

– Spitalul e o lume în sine, diferită de lumea de afară. Cum le explici lumea spitalului celor care nu sunt în ea?
– Ai dreptate 100%. Spitalul este o lume complet diferită de lumea de afară, iar, de bine sau de rău, eu am fost în ambele. În timpul rezidențiatului, spitalul a devenit casa mea, pentru că petreceam acolo 80-100 ore/săptămână. Plecam atât de devreme de acasă, încât încă nu era lumină afară, iar pe când mă întorceam acasă, era deja întuneric. Ajungeam să nu văd lumina soarelui pentru zile întregi, aproape săptămâni. Așa ajungi să ai un deficit de vitamina D, iar mulți medici și rezidenți pățesc asta. Pe de o parte e asta.

Vezi, ad literam, viața și moartea și tot ce e între ele

Apoi, atunci când petreci atât de multe ore într-un spital, ajungi să vezi de toate. Modul în care aș descrie eu experiența, din perspectiva unui medic, este că vezi, ad literam, viața și moartea și tot ce e între ele. Am văzut bebeluși născându-se, am văzut bebeluși și adulți murind în spital. Am văzut adevărate miracole în spitale, lucruri care m-au inspirat să continui munca pe care o fac. Am văzut, de asemenea o mulțime de tragedii, am văzut greșeli făcute, vezi de toate.

Vezi greșeli instrumentate de toți, asistente, medici, terapeuți, toți. Și realizezi că e natura umană, natura umană trece prin noi toți și trebuie să lucrăm în echipă, comunicarea e foarte importantă. Eu am realizat cât sunt de mică în această mare entitate numită spital. Așadar, am învățat despre munca în echipă, reziliență, am învățat cum să reziști atunci când nu dormi suficient.

Emoțiile sunt ceva cu adevărat important, nu poți să ștergi emoțiile pacienților tăi și pe cele ale familiilor lor, ci trebuie să le iei foarte în serios. Chiar dacă impulsul, ca medic, este să te gândești că ai primit o întrebare toantă, trebuie să îți dai seama că pentru ei nu este. Iar asta înseamnă empatie.

Lipi Roy:

Eu știu medicină, dar sunt destule alte lucruri pe care nu le cunosc, nu sunt mecanic, instalator sau reporter, există niște goluri și în informațiile pe care le dețin eu.

– Care a fost momentul tău de declic?
– Au fost mai  multe. Probabil că faptul că am tratat veterani, oameni care au servit în armată și care s-au întors cu mai multe experiențe traumatizante. Într-un fel, viața militară și cea medicală sunt foarte asemănătoare, doar cei din interior le înțeleg. Unul dintre pacienții mei, Robert, un veteran, a început să consume alcool, pentru că atunci când s-a întors acasă, toate abilitățile pe care le avea nu mai erau folositoare, nu se putea folosi de ele pentru a obține o slujbă. A devenit nervos și frustrat, și nu a mai putut să se controleze, să nu consume alcool, pentru că asta îl amorțea și îl ducea într-un alt univers.

Un alt aha-moment, a fost cel în care am învățat ce este cu adevărat adicția. Combinând aceste două elemente – poveștile pacienților mei cu știința -, asta cred că este cheia.

–Lucrezi cu mai multe categorii de oameni vulnerabili. Când e vorba de cei din închisoare, ce le spui oamenilor care te întrebă de cei îi ajuți pe cei așa-zis răi, pe cei care merită să fie pedepsiți?
– Când oamenii îi etichetează drept „răi”, le spun că, de fapt, oamenii sunt arestați și încarcerați din multe motive, sunt și oameni care sunt nevinovați, sunt oameni care, da, ar putea să fi comis o crimă, dar că asta e în funcție de țara și legile din țara în care suntem. În SUA, heroina este încă considerată ilegală, așa că dacă ești prins folosind heroină, ai comis o crimă. Dar, în calitate de medic, ca profesionist în domeniul sănătății publice, pentru mine aceasta este o urgență medicală.

Deci, pe de o parte, ce reprezintă o infracțiune? Iar pe de alta parte, da, sunt oameni care comit infracțiuni, dar nu avem idee ce e în spatele actului lor de a fura sau de a comite o crimă. Înțeleg că nu asta e norma, oamenii nevinovați sau siliți să comită o infracțiune, dar am învățat că, în spatele fiecărei persoane și a fiecărei acțiuni, există o poveste. De aceea, eu pun mereu întrebări, cred că e mai bine să fii curios și să ai compasiune, decât să emiți judecăți de valoare.

Ok, deci oamenii răi sau cei care fac lucruri rele, probabil că trebuie să suporte niște consecințe ale faptelor comise. Dar după ce își ispășesc pedeapsa, ar trebui să poată reveni în societate și să fie reintegrați în societate. Am emoții amestecate, dar cred că sistemul de justiție penală, precum sistemul de asistență medicală, are nevoie de îmbunătățiri.

Femeile în societate și felul în care pot schimba lucrurile

– Ai spus, la un moment dat, că «sistemul de justiție penală este creat de bărbați, pentru bărbați». Ce înseamnă asta pentru femeile aflate la închisoare?
– Așadar, cred că motivul pentru care se întâmplă asta este pentru că, istoric, marea majoritate a persoanelor încarcerate sunt bărbați, iar oamenii care sunt de partea cealaltă a gratiilor, cei care arestează sunt tot bărbați. În multe privințe, sistemul de justiție penală este o reflectare a lumii în general, dar cu consecințe mai aspre. Marea majoritate a celor aflați în funcții cu putere de decizie sunt bărbați. Insula Rikers, de exemplu, are zece închisori, nouă sunt pentru bărbați, una, pentru femei. Vorbim de cele mai obișnuite lucruri, ce se întâmplă cu femeile care sunt însărcinate, ce se întâmplă cu produse de îngrijire de care au nevoie, tampoane, accesul la aceste necesități. Bărbații nici nu se gândesc la asta. Uniformele pe care le fac sunt pentru bărbați, există nenumărate lucruri, și chiar și o mică schimbare are un impact pozitiv. Cum cred că putem schimba toate astea? Avem nevoie de mai multe femei în funcții de conducere.

–Cum este să fii femeie și medic?
– Femeile, și nu sunt doar în medicină, sincer, cred că în fiecare profesie, trebuie să muncească mai mult pentru a reuși. Întotdeauna. Datele arată că acum, în Canada și America, peste 50% dintre studenții de la medicină sunt femei. În Boston a fost făcut un studiu care arată că pacienții care au fost spitalizați și au fost îngrijiți de o femeie au avut rezultate mai bune decât pacienții care au fost îngrijiți de medicii de sex masculin. Nu spun că bărbații sunt răi, dar asta ne spune ceva despre abilitățile pe care femeile le aduc. Chiar dacă 50% dintre studenții de la medicinei sunt femei, dacă derulezi înainte cu 5, 10, 15 ani și te uiți la cei care dețin funcții de conducere, procentajul scade dramatic. Din nou, astăzi, lucrurile sunt mult mai bune decât erau acum 50 de ani și le sunt recunoscătoare tuturor aceste femei și bărbați pionieri care au creat acest peisaj care este mai propice pentru femei în medicină și chirurgie, dar încă mai avem un drum lung de parcurs.

Credit foto: Vlad Cupșa

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro