În filmările care au devenit virale pe rețelele de socializare, manechinul, care era îmbrăcat într-un tricou al lui Real Madrid cu numele lui Vinícius și numărul 20 pe spate, atârnă de un pod de lângă terenul de antrenament al lui Real Madrid, împreună cu un banner pe care scria: „Madrid urăște Realul”.
A dummy wearing a Vinicius Jr Real Madrid shirt hung from a bridge ahead of Madrid derby 😳 pic.twitter.com/BMGiR4FLY0
— SPORTbible (@sportbible) January 26, 2023
Polițiștii de la secția Hortaleza, cea mai apropiată de pod, au mers să-l îndepărteze imediat ce au luat cunoștință de spânzurarea manechinului, joi dimineață, în jurul orei 8.30. Bannerul era deja îndepărtat până la sosirea forțelor de ordine.
Incidentul vine cu câteva ore înainte ca Real Madrid să întâlnească marea rivală locală, Atletico Madrid, în sferturile Cupei Spaniei.
Într-o declarație publicată pe Twitter, liga spaniolă de fotbal „condamnă cu fermitate actele de ură și intimidare împotriva lui Vinícius Jr”.
„La Liga, ca și în trecut, va face presiuni pentru o anchetă în acest caz a forțelor și organelor de securitate relevante ale statului, cerând condamnări pentru cei responsabili și va solicit cele mai severe pedepse”, au transmis oficialii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ced1fbe9541fceb188fe48b169051f29.jpg)
Reprezentanții lui Atletico Madrid au precizat că incidentul este „respingător și inacceptabil”.„Condamnarea noastră pentru orice act care atacă demnitatea oamenilor sau instituțiilor este absolută și fără echivoc”, a spus clubul într-un comunicat.
„Rivalitatea dintre cele două cluburi este maximă, dar respectul este la fel. Niciun individ, oricare ar fi intențiile sau culorile lor, nu poate strica coexistența dintre cele două baze de fani. Este responsabilitatea tuturor să evităm asta”, a mai transmis Atletico Madrid.
Real Madrid a spus că „dorește să mulțumească pentru sprijinul și semnele de grijă primite în urma actului lamentabil și respingător de rasism, xenofobie și ură împotriva jucătorului nostru Vini Jr”.
„Exprimăm cea mai fermă condamnare a acestor acte care atacă drepturile fundamentale și demnitatea oamenilor și care nu au nicio legătură cu valorile care reprezintă fotbalul și sportul”, se arată într-un comunicat al ultimei câștigătoare a Ligii Campionilor.
Vinícius s-a mai confruntat în trecut cu abuzuri rasiste din partea fanilor adversarelor și chiar a acuzat federația spaniolă că nu ia măsuri suficiente pentru a opri astfel de incidente.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_dc04e4043bfe24aab7dd9c781fc010ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f1151644557da39f84fae40212b79fd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a396c1c7076cf6cec0153467ee195638.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ab97523dc3e6e50ab2dc3f546d965659.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9262cb220da9665332a12b7a96868828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5470cf7b3969545f87605f89a390f00a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_225f2011e91fb0208faa821fac0a5139.jpg)