Deși, mulți dintre aleșii USL sunt deciși să nu participe la şedinţa Parlamentului în care Traian Băsescu îşi va prezenta mesajul pe teme europene, în frunte cu președintele Senatului, Crin Antonescu, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a spus că trebuie să fie și cineva care să muncească.
„Păi dacă domnul preşedinte Antonescu pleacă, cine conduce şedinţa? Şi dacă toţi vicepreşedinţii de la PSD ar pleca, cine ar conduce şedinţa? Trebuie să fie un vinovat de serviciu. Nu v-aţi obişnuit că eu sunt vinovatul de serviciu? Cineva trebuie să şi muncească”, a adeclarat Zgonea.
Dacă parlamentarii PNL par deciși să absenteze, reprezentanții PSD, nu au luat încă o decizie în această privință. Aceștia se vor întâlni inclusiv cu Victor Ponta și împreună vor lua o hotarâre.
„Grupurile decid. Avem o discuţie şi cu preşedintele Ponta şi la Cameră, şi la Senat. Opiniile sunt împărţite. O parte sunt pentru păstrarea relaţiei instituţionale cu Traian Băsescu. Cealaltă parte vrea să arătăm că suntem un Parlament responsabil, atât de responsabil încât să venim în fiecare zi la serviciu atunci când suntem obligaţi. Eu am fost ales preşedintele Camerei să vin la muncă „, a încheiat Zgonea.