Anchetatorii au stabilit că în noaptea de 5 spre 6 februarie cei șase tineri cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani ar fi băut împreună, apoi au mers în vagonul din triajul staţiei CFR Socola, unde ştiau că stă o femeie de 40 de ani, concubinul acesteia, dar şi alte două persoane fără adăpost.

Inculpaţii au intrat în vagon şi au aşteptat în­toar­cerea persoanei vătămate şi a concubinului. În momentul în care au intrat în vagon, inculpaţii l-au lovit pe concubinul persoanei vătămate şi pe aceasta din urmă, determinând-o pe I.V. să întreţină raporturi sexuale cu cinci dintre inculpaţi. După plecarea agresorilor, persoana vătămată a a­nun­ţat organele de poliţie“, au precizat procurorii ieşeni.

Potrivit unor surse judiciare citate de Ziarul de Iași, agresorii au fost prinşi după ce la faţa locului au fost găsite mucurile unor ţigări fumate de aceştia. Cei șase au fost audiați ieri, iar doi dintre ei au fost deja reținuți, în timp ce ceilalți patru, care sunt minori, sunt cercetați sub control judiciar.

 
 

Urmărește-ne pe Google News