Petrică Săndel R., în vârstă de 20 de ani, îşi ducea viaţa haotic, fără un venit sigur şi fără un suflet care să-i fie aproape. Ca să-şi asigure un ban în fiecare zi, tânărul încărca marfă pe la diferite magazine din zona Pantelimon.

„Când cineva avea de încărcat un bax de bere sau de apă, o ladă cu fructe sau alte obiecte, apela la el”, ne-au declarat anchetatorii.

Fără o fiinţă prin preajmă care să-i aline singurătatea, lui Petrică i-a încolţit gândul răzbunării. Nu pe femeile care îl refuzaseră de-a lungul timpului, ci pe tinere pe care le vedea pentru prima dată. Astfel că, acum două luni, în mâinile tânărului a intrat o primă femeie, chiar pe malul lacului Pantelimon.

„A aşteptat să se facă întuneric şi a abordat-o. A tras-o de mână într-un loc retras, dar nu s-a năpustit din prima asupra ei. Zeci de minute a încercat să o convingă că el ar putea să-i fie suflet-pereche. A ţesut o poveste cum că ar fi divorţat, că are doi copii, că are şi el nevoie de cineva. Doar, doar, tânăra va ceda. Cum nu s-a întâmplat, a violat-o”, au declarat, pentru Libertatea, anchetatorii.

Şi că să nu plece cu mâna goală după episodul şi-aşa traumatizant pentru victimă, a încercat să-i ia şi telefonul. Cum acesta era de ultimă generaţie şi avea amprentă, violatorul s-a lăsat păgubaş şi a dispărut în noapte ca o nălucă, aşa cum, de altfel, apăruse.

Cea de-a doua victimă a fost şi bătută

Săptămâna trecută, individul a recidivat. Urmând acelaşi scenariu, Petrică a acostat o tânără ce se întorcea de la serviciu târziu în noapte. Nici rugăminţile fetei, nici ţipetele care, din păcate, nu au fost auzite de nimeni, nu au putut opri bestia. Aceeaşi poveste cusută cu aţă albă, aceeaşi cerere de priteneie refuzată din start de victimă au întregit tabloul în care s-a petrecut nenorocirea. Tânărul a violat-o zeci de minute, timp în care a şi bătut-o zdravăn, după care i-a smuls telefonul, tot unul de ultimă generaţie, şi a fugit. Victima a făcut plângere la poliţie, iar anchetatorii au demarat imediat cercetările.

Mobilul victimei l-a dat de gol

Tocmai acel mobil performant, furat de la victimă, a fost atuul poliţiştilor din Pantelimon, Ilfov, pe lângă alte verificări pe care le făcuseră. Curios din fire, dar fără o cultură bogată în ceea ce priveşte folosirea telefoanelor inteligente l-au făcut pe individ să facă greşeală după greşeală. Petrică a deschis aparatul, neştiind faptul că acesta are un program de localizare, pe care judiciariştii tocmai îl accesaseră şi erau deja pe urmele lui. Luni dimineaţă, violatorul a accesat din nou mobilul, timp în care poliţiştii s-au apropiat de locul în care se afla. „Eram la câţiva paşi de el şi îi suna în buzunar. M-am apropiat şi l-am întrebat ce face. A început să tremure. Şi-a dat seama…”, ne-a povestit poliţistul care l-a capturat pe individ.

Petrică Săndel R. a fost arestat de judecători pentru 30 de zile şi nu este exclus ca pe lângă celel două victime să mai apară şi altele, care, de frică, până acum nu au făcut plângere.


Înțepătura lor poate fi letală! Numărul celor înțepați de albine și viespi continuă să crească. Cum te protejezi


 

Urmărește-ne pe Google News