„De atât de multe ori femeile s-au temut să vorbească despre asta. Acum vrem să le spunem că, chiar dacă locuiesc în cel mai îndepărtat sat, există servicii care le pot sprijini să înceapă o nouă viață”, spune Maria Syrengela, care conduce Ministerul pentru Egalitate de Șanse de la Atena.

Jurnaliștii The Guardian notează că mesajul ministrului precede lansarea unei campanii de conștientizare prin care guvernanții eleni speră să convingă un număr mare de femei să-și denunțe partenerii agresori. De asemenea, campania e un răspuns direct față de o creștere dramatică a cazurilor de violență domestică înregistrate de autoritățile grecești în 2021.

Odată cu creșterea cazurilor de violență domestică, națiunea a fost șocată, de la începutul anului și până-n prezent, de moartea a 12 femei, ucise cu cruzime de actualii ori foștii parteneri. Cea mai tânără victimă avea 19 ani, iar cea mai în vârstă, 75 de ani. 

Una dintre femeile ucise s-ar fi plâns polițiștilor, dar aceștia neagă

Ultima crimă din această serie neagră a avut loc săptămâna trecută, într-un complex hotelier din Creta. Făptașul, un bărbat în vârstă de 54 de ani, a înjughiat-o de 16 ori pe soția și mama celor patru copii ai săi. Cei doi erau separați, dar nu finalizaseră divorțul.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

După crimă, bărbatul și-a petrecut următoarele nouă ore amenințând că-și va pune capăt vieții, în vreme ce fiul îi cerea disperat să se predea.

Joia trecută, presa elenă a publicat o filmare cu camera de supraveghere care a surprins ultimele momente din viața Nektariei Maraki. În înregistrare, femeia apare în timp ce este alergată de fostul partener pe coridorul unui hotel din Creta.

Înainte de a fi arestat, bărbatul le-a spus copiilor săi că le-a ucis mama pentru a-i proteja. „Am fost un tată bun, am făcut asta pentru voi”, ar fi declarat Yiannis Maraki.

Revoltător este că, asemenea multor alte victime, femeia ar fi mers să facă plângere la poliție pentru comportamentul violent al fostului ei partener. După crimă, poliția de pe insulă a anunțat că nu s-ar fi înregistrat nicio plângere pe numele lui Maraki.

În ciuda realității care arată că, în unele cazuri, femeile nu sunt sprijinite de autorități nici când își fac curaj să vorbească, ministrul Maria Syrengela spune că scopul campaniei de conștientizare este de a le determina pe cele care sunt blocate în relații abuzive să înțeleagă că există ajutor chiar și în cel mai izolat sat din Grecia. 

Lupta cu violența domestică se poartă cu o linie telefonică nouă

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

„Situația pe care o vedem este extrem de îngrijorătoare, iar mesajul nostru pentru femei este să vorbească, căci noi suntem aici pentru a le sprijini. Este foarte important ca femeile să înțeleagă că sunt într-o relație abuzivă”, punctează Syrengela.

Campania guvernamentală se va baza pe sprijinul presei pentru a face mai cunoscută rețeaua de adăposturi și centre de consiliere psihologică pentru victimele violenței domestice din Grecia.

„Vedem o creștere în ceea ce privește numărul femeilor care vorbesc despre agresiunile din interiorul propriului cămin. Toate aceste crime au adus multă anxietate și durere la suprafață pentru femei. Multe dintre ele se simt vinovate și rușinate de faptul că sunt în continuare blocate în relații cu bărbați violenți. Ele se tem că ar putea să fie următoarele ucise”, spune Katerina Kostaki, care lucrează ca psiholog la unul dintre centrele publice de consiliere a victimelor violenței domestice din Atena.

Autoritățile au lansat și o linie telefonică pentru violență domestică.

Acestea sunt măsurile anunțate de guvernanții de centru-dreapta după luni de presiune publică, care a inclus printre altele și apeluri repetate pentru revizuirea Codului Penal.

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux
Recomandări
Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

Activiștii au cerut ca legea penală să considere feminicidul drept un cap de acuzare separat, astfel încât agresorii să nu se mai folosească de scăpările din legislația actuală pentru a obține sentințe mai ușoare după ce și-au ucis partenerele. 

Procurorii vor ca agresorii să fie condamnați în 48 de ore

Un exemplu în acest sens este cazul lui Charalambos Anagnostopoulos, un pilot de elicopter grec, care a mărturisit recent că și-a strangulat soția. Ajuns în spatele gratiilor, bărbatul s-a apucat să citească Codul Penal în căutarea unor portițe legislative care ar putea să-i reducă din condamnarea pentru uciderea lui Caroline Crouch.

Înainte de a fi arestat, bărbatul a reușit să rămână liber mai mult de o lună după uciderea soției sale, pretinzând în fața investigatorilor că ar fi fost amândoi atacați de o bandă de tâlhari străini în vila lor din Atena.

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă e hotărât ca o asemenea situație să nu se mai repete. Așa că, săptămâna trecută, a cerut magistraților să adopte un sistem care să permită suspecților în cazuri de violență domestică să fie puși sub acuzare, arestați și judecați în mai puțin de 48 de ore de la comiterea infracțiunii.

Intervenția Parchetului e fără precedent pentru un sistem judiciar care e incredibil de încet și adesea comparat de experții legali cu justiția din secolul al 19-lea, notează The Guardian.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI