UPDATE Conform Jandarmeriei, cele două persoane din Piața Victoriei, care au fost conduse la secția de poliție, au fost amendate cu 1.000 și respectiv 1.500 de lei, pentru refuz de legitimare.


Jandarmii le-au cerut manifestanților să părăsească zona, iar după mai multe apeluri, forțele de ordine au intervenit și au reținut două persoane pe care le-au băgat în dubă.

Ulterior acestor rețineri, Jandarmeria București a făcut următoarele precizări: ”Două persoane dintre participanți au refuzat să se legitimeze la solicitarea jandarmilor și, conform prevederilor legale, au fost conduși la secția de poliție pentru identificare și sancționare”.

”În această perioadă, din rațiuni de sănătate publică și conform legii, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt interzise. Jandarmeria Capitalei recomandă tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale și să nu participe la astfel de evenimente”, se mai arată în comunicatul Jandarmeriei.

Manifestanții au scandat ”Libertate!”, ”Jos dictatura!”, ”Nu ne este frică”, ”Opriți legea”.

După intervenția jandarmilor, manifestanții au început să părăsească Piața Victoriei.

Duminică, în Piața Victoriei au protestat circa 1.000 de persoane.

 
 

Urmărește-ne pe Google News