ComenteazăIntră în acțiune Biroul „S” al Securității
La fel ca în toate cazurile de acest gen, Securitatea, prin Biroul „S”, a deschis un dosar problemă denumit „Violentul” și a demarat cercetări pentru a afla cine este autorul. Biroul „S” și compartimentele subordonate din cadrul inspectoratelor județene aveau ca misiune să identifice persoanele care distribuiau „înscrisuri dușmănoase” la adresa regimului comunist.
„În România trebuie făcută o nouă ordine. Ordinea trebuie impusă prin violență. (…) Viața din acești ani de «glorie» a României a devenit scârboasă, hidoasă și spectrală. Vom lupta pentru ca viața să devină liberă, frumoasă și fericită. (…) Răul înseamnă traiul fără lucru, îmbogățirea pe spinarea celor săraci, înseamnă hoție”, susținea, printre altele, autorul manifestului.
Securitatea a întocmit un plan de măsuri și a emis primele ipoteze: „Înscriul este realizat cu pix de culoare albastră, pe o foaie dintr-un caiet cu linii studențesc. Din analiza scrisului și conținutului rezultă că este un element tânăr de circa 20-30 ani, are pregătire medie, cu concepții religioase și folosește un vocabular de exprimare cultivat”. Scrisul urma să fie comparat cu alte probe existente în evidența Securității, proveniți de la autorii identificați în decursul anilor. De asemenea, s-a decis executarea de verificări grafice la unitățile economice din zona unde a fost găsit manifestul.
Verificări la penitenciar și spitalul de psihiatrie
Timp de 2 ani, verificările nu au dus la niciun rezultat, motiv pentru care, în octombrie 1985, s-a decis actualizarea măsurilor care urmau să fie întreprinse de către oamenii Securității. Una dintre acestea viza analiza unor informații despre persoane care ar fi avut în trecut comportament apropiat de cel legionar. În plus, s-a ajuns și la verificarea deținuților închiși în penitenciar pentru infracțiuni comise cu violență.
„Se vor întreprinde măsuri de efectuare de investigații la domiciliul persoanelor care poartă numele de Lazăr Petru (nume fictiv – n.r.), iar cei încadarați în muncă vor fi verificați la locul de muncă, pentru a stabili dacă au nemulțumiri, manifestări legate de aceste nemulțumiri, cum intenționează să le rezolve, dacă sunt cunoscuți cu atitudine de amenințare la adresa organelor de stat”, se mai susținea în planul de măsuri semnat de șeful Serviciului „S” Timiș, maior Nicolae Hristea.
Nici de această dată nu s-a ajuns la vreun rezultat concret, motiv pentru care, peste alți 2 ani, în iunea 1987, se aproba o nouă „notă de analiză” și un „plan de măsuri”. La întâlnirea ce a avut loc la Timișoara a participat căpitanul Costin Corneliu, din partea unității speciale „S” din București. Aceste birouri și unități se ocupau, în perioada comunistă, de urmărire corespondenței românilor, identificarea „înscrisurilor dușmănoase” și a autorilor acestora.
În 1987, s-a decis să se obțină probe de scris și de la bolnavii psihici internați în spitalul din localitatea Jebel și să se continue activitatea pentru descoperirea de „elemente suspecte care se încadrează în caz și ipotezele emise”. Toți lucrătorii securității au fost obligați să memoreze indicii grafici ai manifestului pentru a-i confrunta în procesul de prelucrare a materialelor pe care le primeau. Era vorba, în principal, de scrisorile trimise de români care erau desigilate și citite înainte de a ajunge la destinație. Documentele desecretizate de către CNSAS nu arată dacă autorul manifestului de la Timișoara a fost descoperit. Cel mai probabil, acest lucru nu s-a întâmplat având în vedere că, în decembrie 1989, a izbucnit Revoluția, iar activitatea Securității în urmărirea „înscrisurilor dușmănoase” și a autorilor acestora a fost oprită.
Scrisori anticomuniste la Scânteia și Radio-Televiziune
În perioada când angajații Securității din Timiș se chinuiau să rezolve dosarul „Violentul”, un alt caz intra în atenția Biroului „S”. Era vorba despre un „înscris necorespunzător” trimis prin poștă din Timișoara pe adresa ziarului Scânteia, la 3 august 1988. La expeditor a fost trecută o adresă din Caracal. S-a analizat scrisoarea și s-a ajuns la concluzia că era o persoană de 55 – 60 de ani, cu pregătire medie sau superioară, originară din Oltenia, ascultător al emisiunilor de radio străine și nemulțumit din cauza modului de aprovizionare a populației cu produse agroindustriale. Dosarul problemă de la Securitate a fost denumit „Vizitatorul”.
Autorul a redactat, ulterior, alte patru scrisori cu conținut anticomunist. Astfel, în 1 octombrie 1988, din Lugoj, a fost trimisă o scrisoare unei persoane juridice din București având trecut la expeditor „Elevii clasei a VII-a Școala generală nr. 3 Lugoj”. Pe 21 noiembrie 1988 a fost găsită o „fițuică” la barul din incinta Casei de Modă din Timișoara, cu conținut „dușmănos și de instigare”. În 17 iunie 1989 au fost expediate prin poștă trei plicuri către ziarul Scânteia, Radio-Televiziunea Română și „o instituție centrală din București”, având trecute la expeditor persoane fictive.
„Nu vom trage în unguri și vom trage în voi”
„În primele două difuzări se analizează de pe poziție ostilă aspecte legate de aprovizionare, organizarea unor vizite și problema guvernării, declarându-se adept al statului monarhic. În conținutul fițuicii se adresează populației de naționalitate maghiară, germană, sârbă și română, instigându-i la acțiuni dușmănoase. Ultimele trei scrisori au fost redactate sub impulsul evenimentelor din 16 iunie 1989, petrecute în Ungaria, pe care le aprobă, declarându-se adept și sprijinitor al acestora, văzând în ei sigura speranță”, se afirma într-o notă de analiză din august 1989, a Securității Timiș.
„Vizitatorul” se declara adept al lui Otto Von Habsburg, ultimul prinț moștenitor al Austro-Ungariei, dar și al regelului Mihai, pe care susținea că îi va invita la Caracal pentru a vedea „ce a mai rămas din frumoasa așezare de demult”. Într-o scrisoare trimisă redacției Scânteia, autorul critică modul în care a fost prezentată o vizită la Budapesta: „Vouă nu vă place de Otto, nu pentru că el s-ar gândi să vă ia Transilvania, nici ungurii nu intenționează așa ceva, însă lor nu le e frică să le spună lucrurilor pe față așa cum a făcut și acesta la Budapesta, într-un interviu acordat unor ziariști și televiziuni. În cazul unui conflict armat cu Ungaria nu vom trage în unguri și vom trage în voi. De aceea mă limitez a spune trăiască Otto și dacă va trăi să vină și pe aceste meleaguri păgânite”.
Ultimele sarcini pentru identificarea autorului
Securiștii au întocmit planul de măsuri aferent, dar nici de această dată nu au avut succes în demersurile de identificare a autorului. În august 1989, într-o „notă de analiză”, se afirma că acest caz trebuia pus în urmărire și în județele Arad, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj și Olt. Se bănuia că este vorba despre o persoană de altă naționalitate, care a studiat în limba română. Din acest motiv s-a decis să se analizeze scrisul de mână al celor care pleacă în străinătate, în special în Ungaria.
Un ultim raport în dosarul „Vizitatorul” era întocmit în 22 august 1989. Lt. col. Nicolae Hristea, șeful Serviciului „S”, trasa noi ordine pentru identificarea autorului scrisorilor. „Potențialul informativ va fi instruit și dirijat în direcția semnalării de persoane care prin comportament și atitudine se încadrează în ipotezele emise, sunt pretabile la săvârșirea unor astfel de fapte, urmând ca de la cele selectate să se obțină probe de scris pentru efectuarea comparațiilor grafice”, atfel arăta una dintre sarcinile generale cu termen „imediat și permanent”. Angajații Securității Timiș nu au mai avut, însă, timp de noi cercetări în acest caz. Peste câteva luni România încheia perioada comunistă, iar toate aceste documente „strict secrete” au devenit publice și au fost cercetate de istorici.