Violeta Alexandru a afirmat, în cadrul audierii, principalele rezultate din cele trei luni de mandat.
Şedinţa a început cu un conflict între preşedintele comisiei de muncă, Adrian Solomon şi Florin Roman, liderul deputaţilor PNL, care s-au acuzat reciproc.
Florin Roman a spus că PSD conduce şedinţa pe modelul PCR. „Lăsaţi ministrul să îşi prezinte programul”, a spus el.
Adrian Solomon l-a ameninţat pe Roman că îl scoate din sală. „Abia aştept, domnule dictator”, i-a replicat Roman.
Principalele declaraţii ale Violetei Alexandru:
- În cele trei luni de mandat am răsturnat modul de lucru în minister, am pus nevoile oamenilor pe primul loc
- sunt conştientă că este un mandat scurt, am văzut multe probleme în cadrul legal, am deschis canale de comunicare cu beneficiarii
- În curând voi veni în Parlament cu modificări de acte normative care consider că sunt făcute prost
- Acest minister nu a fost manageriat eficient, problemele au fost ascunse
- La nivelul pensionarilor, am constatat cât de greu le este să îşi calculeze pensia. Am schimbat la Bucureşti cum este relaţia cu pensionarii
- Chiar dacă m-ai jignit în Parlament, pe mine m-a durut că pensionarii stăteau aplecaţi la ghişee, am cerut să se reorganizeze aceste spaţii. În câteva săptămâni, aveţi alt mod, stau faţă în faţă, la birou
- Sunt oameni cărora instituțiile publice le vorbesc cu aroganță. Am urmărit personal cum li se răspunde la telefon, dacă li se răspunde
- Mii de oameni mi-au scris că dosarele lor nu sunt soluţionate, cu termene de şase luni, până la un an. Au fost luate în analiză la Casele de Pensii. Numărul de dosare întârziate a scăzut semnificativ
- Ce eşec am găsit la Minister: Arhivele cu cărţile de muncă ale oamenilor sunt într-o situaţie foarte gravă, scanate prost, date introduse în sistem eronat
- Tot ce înseamnă cheltuială publică trebuie pusă la dispoziţia oamenilor
- Voi opri cumulul pensie-salariu la stat
- Sunt una dintre persoanele care au susţinut interzicerea detaşărilor. Am susţinut îngheţarea indemnizaţiilor demnitarilor
- Avem mii de angajați, iar ANOFM și AJOFM nu ajung la oamenii care își caută locuri de muncă, ci la cei care au nevoie de sprijin financiar și ratează oportunitatea de la cei care sunt apți de muncă, astfel că sunt la finalizarea unui proces de reformare a ANOFM
Parlamentarii PSD, PNL şi USR se ceartă pe cine ia cuvântul
- Prima chestie care v-a ieşit a fost amânarea dublării alocaţiilor
- Aţi înfiinţat un departament de strategii cu 30 de oameni. Ce strategii aveţi în vedere şi ce aveţi în vedere cu dialogul social?
- Florin Roman, de la PNL, critică „dialogul solomonian
- Presadă, de la USR, cere să se înscrie la cuvânt
- Solomon: „Trebuie sî îi dăm şansa doamnei ministru, ca un ministru bărbat. Un om care spune aberaţii”
- Pavel Popescu (PNL): Scopul nu este audierea doamnei ministru, domnule Solomon, doriţi să vă comportaţi ca un ministru, ştiu că v-aţi dorit asta. Lăsaţi pe fiecare coleg să pună o întrebare
- Solomon anunţă că urmează Florina Presadă, Lia Olguţa Vasilescu şi Daniel Zamfir
- Dumitru Oprea: „De ce anunţaţi cinci de la PSD?”
- Solomon: Păi cum cinci? Doamna Olguţa Vasilescu este două persoane?”
- Carmen Hărătău (PNL): Propus să conducă şedinţa dl Rotaru, preşedintele comisiei de muncă de la Senat