El a spus că a anunțat înființarea partidului Dreapta Liberală în data de 12 noiembrie 2018 și că formațiunea va avea organizații în aproape toate județele, în municipii, orașe și chiar în comune.
”Oamenii au venit strict în baza programului, nu se cunosc între ei și provin, în general, din rândul sectorului privat care nu are afaceri cu statul și care suferă cel mai mult”, a declarat Cataramă.
El a venit la Suceava pentru a-l felicita pe Ștefan Mandachi pentru inițiativa-simbol de a construi un metru de autostradă care demonstrează că România nu e moartă și că sectorul privat nu a murit complet.
„Socialiștii nu au reușit încă să distrugă total sectorul privat”, a spus Cataramă.
Președintele Dreptei Liberale a subliniat că sectorul privat așteaptă să iasă la luptă și să schimbe România în bine.
„Asta este o speranță care ne îmbărbătează pe toți să fim optimiști că în scurt timp socialiștii vor fi măturați și vor fi trimiși în istorie”, a conchis Cataramă.
La mijlocul lunii noiembrie a anului trecut, Viorel Cataramă și-a dat demisia din PNL, anunțând înființarea unei noi formațiuni politice liberale. Viorel Cataramă era prim-vicepreşedintele PNL Sector 2 și o dată cu demisia a făcut publică și platforma-program a noului său partid.