„În şedinţa din data de 20 septembrie 2019, Biroul Electoral Central a adoptat Decizia nr. 10/D/20.09.2019 privind respingerea înregistrării candidaturii şi a semnului electoral ale domnului Viorel Cataramă pentru alegerea preşedintelui României din anul 2019”, se arată într-un comunicat de presă transmis de BEC.

Instituţia a motivat respingerea înregistrării candidaturii lui Viorel Catarama la alegerile prezidenţiale pe motiv că peste 94.000 de semnături depuse de liderul partidului Dreapta Liberală seamănă, astfel nu au putut fi validate, relatează Mediafax.

„În ceea ce priveşte condiţia referitoare la numprul susţinătorilor prevăzut de art. 27 alin 2 litera c din Legea nr. 370/2004, în urma verificării listelor de susţinători efectuată de Biroul Electoral Central, cu sprijinul aparatului tehnic auxiliar al acestuia, s-a constatat că 94.170 de semnături, din totalul de 230.341, prezentate ca aparţinând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidente, care înlătură prezumţia simplă de validitate a acestora. Faţă de cele prezentate, rezultă că numărul de semnături neafectate de vicii de fond şi de formă este mai mic decât numărul de 200.000, prevăzut de Legea nr. 370/2004, republicată, pentru o susţinere valabilă a candidaturii. Ca atare, nu este îndeplinită condiţia legală prevăzută de art.4 alin 2 şi art 27 alin 2 litera c din Legea nr. 370/2004 referitoare la depunerea şi înregistrarea candidaturii” a transmis BEC.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Viorel Cataramă a spus că a contestat deja decizia Biroului Electoral Central.

„Este o decizie profund nelegală şi am contestat-o deja la Curtea Constituţională (…) bazată pe aprecieri subiective şi pe acest sistem, oricând, orice semnătură poate fi interpretată, poate fi contestată şi oricând se pot lua decizii de eliminare a unui candidat pe criterii subiective care încalcă legea”, a spus el.

Sursa foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Pomul pe care trebuie să-l plantezi în grădină în luna noiembrie. Va avea un an în plus de viață, recoltă mai bogată și aduce și noroc pe toate planurile
FANATIK.RO
Pomul pe care trebuie să-l plantezi în grădină în luna noiembrie. Va avea un an în plus de viață, recoltă mai bogată și aduce și noroc pe toate planurile
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI