Decizia a fost luată după apariţia stenogramelor DNA, în care ex-vicepreşedintele Camerei Deputaţilor discuta cu colegul său de partid senatorul Dan Şova despre o nouă lege a amnistiei şi graţierii. “Am decis să demisionez. Vreau să îmi păstrez demnitatea, aşa cum am făcut toată viaţa. Nu mă răzgândesc. Sunt la dispoziţia procurorilor, acum, că nu am imunitate. Sunt foarte tare psihic”, a asigurat politicianul, spunând că revine în 2016. “Guzganul rozaliu”, cum este poreclit liderul social-democraţilor, a anunţat însă că nu va demisiona şi din partidul condus de Victor Ponta.Viorel Hrebenciuc este urmărit penal în trei dosare, iar procurorii au cerut încuviinţarea arestării preventive a deputatului PSD, în Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Rămas fără imunitate, social- democratul poate fi arestat. Ieri a fost şedinţă la Biroul Permanent Naţional (BNP) al PSD, iar Dan Şova a pierdut funcţia de vicepreşedinte şi purtător de cuvânt, Marian Vanghelie pe cea de vicepreşedinte, iar Sebastian Ghiţă a rămas doar membru al BNP.
Şi Funeriu a dat cu subsemnatul
Fostul ministru al educaţiei Daniel Funeriu a fost audiat ieri de procurorii anticorupţie în Dosarul Microsoft, în care e acuzat de abuz în serviciu. Atât la sosire, cât şi la plecarea de la DNA, fostul oficial a refuzat să facă vreo declaraţie. Vizita lui Funeriu în birourile anchetatorilor vine după ce, la începutul acestei luni, preşedintele Traian Băsescu a dat aviz favorabil pentru urmărirea penală a acestuia, alături de ceilalţi miniştri acuzaţi de corupţie.