UPDATE ora 18.40: Poliția Capitalei a anunțat că a pus în aplicare un mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unui bărbat de 68 de ani, care se află în custodia polițiștilor și urmează a fi încarcerat. Surse din instituție au confirmat pentru ziar că este vorba de Viorel Hrebenciuc.
Potrivit deciziei de astăzi a judecătorilor de la Curtea de Apel, Viorel Hrebenciuc (68 de ani) și Laura Georgescu au rămas cu pedepsele de la Tribunalul București, 3 ani cu executare, respectiv 4 ani și 4 luni cu executare, în timp ce pedeapsa lui Gheorghe Ștefan „Pinalti”, fost primar PDL în Piatra Neamț și finanțator al Ceahlăului Piatra Neamț, a fost majorată de la 3 ani și 9 luni la 4 ani și 6 luni.
Și fosta membră CNA Narcisa Iorga a primit 3 ani de închisoare cu suspendare.
Care au fost acuzațiile
Georgescu, Iorga și Hrebenciuc sunt acuzați de procurorii DNA că au acordat ilegal licența de emisie pentru Giga TV, televiziunea controlată de Gheorghe Ștefan. În iulie 2015, fosta şefă a CNA Laura Georgescu, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, şi Narcisa Iorga, fost membru CNA, au fost trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie.
Laura Georgescu a fost acuzată de abuz în serviciu şi instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.
Extras din decizia penală nr. 943/A din 14.09.2021 – În baza art. 421 pct. 1 lit.b C.proc.pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanţii inculpaţi Georgescu Laura Corina, Hrebenciuc Viorel, Ştefan Gheorghe şi de apelantele părţi civile Naşul, Prietenii de pretutindeni şi asociaţii S.A., S.C. Etno Folclor Media S.R.L., S.C. Real Top Media TV S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 1959/24.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală în dosarul nr. 25140/3/2015*
- Majorează cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului Ştefan Gheorghe de la 3 ani şi 9 luni închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 861 C.pen. (1968) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatei Iorga Narcisa Clementina pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C.pen. (1968).
Hrebenciuc mai are o condamnare
Pe 22 iunie, Viorel Hrebenciuc a mai primit de la Curtea de Apel Brașov 2 ani de închisoare, tot cu executare, în dosarul retrocedărilor de păduri din județul Bacău.
El a optat pentru procedura simplificată și a recunoscut că a intervenit pe lângă funcționari publici pentru ca un bărbat să primească 43.000 de hectare de pădure, dintre care 12.000 urmau să-i fie transferate fiului său, Andrei Hrebenciuc.
Și Andrei Hrebenciuc a fost condamnat, atunci, la 2 ani de închisoare, dar cu suspendare. Sentințele nu sunt definitive și au fost atacate cu apel de către cei doi la finalul lunii iulie.
Pinalti, a 4-a condamnare definitivă
Gheorghe Ștefan e obișnuit cu problemele în justiție. Până acum, a fost condamnat de mai multe ori:
- În 2016, a fost condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft;
- În 2017, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării ilegale a PDL;
- În 2018, a fost condamnat definitiv la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare într-un dosar de spălare de bani și acte incompatibile cu funcția.
El a ieșit prima oară din închisoare în 2017, după 297 de zile de detenție cumulate cu 235 de zile de arest preventiv, conform Mediafax.
Încarcerat din nou, el a ieșit la final de 2018 după alte 140 de zile.
În 2019 a fost achitat, din lipsă de probe, într-un alt dosar, iar în dosarul „Fabrica de Timbre” a primit, în primă instanță, 3 ani și 9 luni de închisoare de la Tribunalul București în același an.
Ștefan s-a retras, de când au început problemele penale, din viața publică.
foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro