Judecătorii au decis joi ca Viorel Hrebenciuc, fost lider al PSD, să fie condamnat la 2 ani de închisoare cu executare.

„Condamnă pe inculpatul Hrebenciuc Viorel, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență. În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani”, se arată în minuta ședinței, potrivit G4Media.

Fiul fostului lider PSD, Andrei Hrebenciuc, a primit tot doi ani, însă cu suspendare.

În același dosar, ex-deputatul PSD Ioan Adam a fost condamnat tot la doi ani de închisoare, iar fostul judecător Ordog Lorand Andras – la 6 ani de închisoare.

Decizia dată de Curtea de Apel Brașov nu este definitivă și poate fi contestată.

Dosarul retrocedărilor a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015. Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.

Acuzaţiile din dosar vizează retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.

Dosarul a fost inițial judecat la Curtea Supremă, însă decizile luate la vremea respectivă au fost anulate urmare unei decizii a CCR ce viza componența completelor de judecată.

Astfel cazul a fost reluat de la zero la Curtea de Apel Brașov, care în 18 iunie a ascultat pledoariile finale din dosar și a stabilit un prim termen de pronunțare pentru 22 iulie.

Procurorii susţineau că, la data de 17 aprilie 2012, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea lui Ioan Adam, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, din care făcea parte şi Lorand Andras Ordog, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, situată pe raza judeţului Bacău, în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva.

Anterior, în luna iunie 2010, judecătorul Lorand Andras Ordog a primit de la Ioan Adam suma de 10.000 de euro, pentru a formula o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, Paltin Sturdza.

Banii au fost primiţi chiar în biroul judecătorului de la Tribunalul Covasna.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI