Fosta doamnă Lis spune că a rămas lângă soţul său, pe perioada a trei aventuri extraconjugale pe care fostul primar le-a avut.

„Prima dată am avut probleme în 1990, imediat după Revoluţie. Se încurcase cu o colegă de serviciu, n-a durat mult povestea, dar au fost repercusiuni. Eu am plecat de-acasă cu fiica noastră, Alina, şi a durat vreo două săptămâni până ne-am împăcat. Am trecut peste asta. Mai târziu, după ce a devenit viceprimar, au reînceput problemele. Am aflat din cauza telefoaneor pe care le dădea tot timpul la noi acasă o domnişoară Cristina, chelneriţă la o discotecă din Herăstrău. Avea vreo 20 de ani. Mi-am dat seama şi din cauza lipsurilor lui repetate de-acasă dar şi din cauza unor binevoitori care îmi spuneau veştile. A durat un an şi ceva cu Cristina, dacă nu mai mult. Pe urmă a scăzut ştacheta la 18 ani, atât avea Oana când s-au cunoscut. Într-o seară, fiul lui din prima căsătorie a avut o problemă cu soţia lui şi nu-l găsea pe Viorel. Am mers la Primărie şi acolo l-am găsit cu Oana. Erau foarte tandri. Pe Oana o cunoscuse la PNȚ-CD, sectorul 2, era nepoata unui membru de-acolo. După aceea am divorţat, el a depus cererea. Episodul de la Primărie s-a întâmplat în primăvară, iar în toamnă a depus divorţ şi în februarie s-a pronunţat”, a povestit Tudora Gheorghe.

Episoadele cele mai dureroase pentru fosta soţie a lui Viorel Lis s-au petrecut înainte divorţului, conform mărturiei acesteia. Tudora Gheorghe a declarat că a fost bătută de mai multe ori de fostul edil, suficient de grav în una din dăţi încât să-şi scoată un certificat medico-legal. Mai mult, femeia a fost la un pas de moarte după ce a luat pastile despre care credea că sunt un fel de Distonocalm şi acuză că cineva i-ar fi schimbat aceste medicamente, nominalizându-l printre cei care ar fi putut să facă asta pe Viorel Lis.

„A început să fie violent, în ultima perioadă a căsătoriei, înaintea divorţului. Probabil nu găsea motiv să bage divorţ. Au fost câteva bătăi. Era tot timpul stresat, obosit, nervos, nu-i convenea nimic. Toţi bărbaţii fac aşa când vor să găsească un motiv de ceartă. După prima bătaie am mai stat pentru că aveam doi copii de crescut. După o anumită vârstă, nu mai gândeşti ca la 20-30 de ani. S-a întâmplat să mă bată şi de faţă cu copiii, şi atunci am scos un certificat medico-legal. A fost o bătaie destul de serioasă, ăla a fost cel mai violent moment. Tot în perioada aceea, cineva mi-a schimbat medicamentele din poşetă. Nu prea puteam să dorm, luam un fel de Distonocalm. Într-o zi am fost la o recepţie, am băut ceva acolo şi am luat o pastilă să pot să adorm. Mi s-a făcut rău, s-a chemat Salvarea, m-a dus o prietenă la spital. Ea mi-a luat şi poşeta, şi hainele, şi când a umblat în geantă s-a uitat la pastile şi a observat că sunt schimbate. Ea mi-a atras atenţia, luasem altceva, de-aia mi s-a făcut rău. S-a pus problema atunci să mă ducă la un sanatoriu de psihiatrie. Am refuzat categoric şi m-am întors acasă, la copiii mei. Nu ştiu cine mi-a schimbat medicamentele, copiii erau prea mici să facă aşa ceva. Viorel putea să umble, cine putea să vină la noi în casă? Le am şi acum acasă, nu am reuşit să aflu ce sunt”, a povestit Tudora Gheorghe la „Acces Direct”.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News