În ultima perioadă, Oana Lis e precum o asistentă medicală pentru Viorel Lis. Fostul edil al Capitalei nu se mai poate deplasa singur, are un scaun cu rotile, iar boala îl macină. „Mi-au zis și oamenii din spital, «Oana ești extraordinară că stai cu el». Viorel e familia mea și voi lupta pâna în ultima clipă! Sper să reușesc totuși până la capăt, să mă țină puterile!”, a explicat Oana, care își dorește ca soțul ei să fie îngrijit acasă, va face și demersuri în sensul acesta. Ei îi e foarte greu să aibă grijă de el, se gândește chiar să îl ducă la un azil.
„Știu că unii își duc părinții, soții, la azil. Tot mai mulți ajung acolo, uite și Arșinel a ajuns! Eu nu condamn, nu judec pe nimeni! Probabil că, dacă cineva e cu Alzheimer ,e foarte greu să te descurci cu el. Poate să dea drumul la aragaz, uită, mai știu eu ce se întâmplă?! E un pericol pentru el și pentru ceilalți. Și, într-adevăr, e foarte scump să vina medicul acasă, să vina terapeuții acasă. Dar, se poate!
O să depun și eu dosar pentru ajutor de la stat pentru Viorel, să-i iau o asistentă. E foarte greu să le fac eu pe toate! Mă lupt cu Viorel că el mai și cade, e trist, ce să facem! Nu mă lasă inima cu azilul, dar vom vedea, depinde cum înaintează boala la Viorel!”, a mai declarat Oana Lis pentru click.ro.
Ce probleme de sănătate are Viorel Lis
Ajuns la 78 de ani, Viorel Lis are probleme grave de sănătate de aproximativ cinci ani de zile. El are la activ câteva accidente vasculare, a suferit un preinfarct în luna martie a acestui an și are și diabet. Conform Click, medicii i-au descoperit și câteva leziuni pe creier.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro