Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, vrea să discute cu cei din conducerea social-democrată paşii de urmat, în urma deciziei preşedintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerile de miniştri interimari, pentru portofoliile deţinute de cei de la ALDE.
În plus, au rămas vacante şi posturile de miniştri pentru care s-a propus remaniere, pe care, de asemenea, preşedintele Klaus Iohannis le-a respins.
CCR urmează să analizeze conflictul dintre Guvern şi preşedinte, însă această decizie este de durată.
Între timp, spun social-democraţii, activitatea Executivului este blocată, pentru că nu se mai pot ţine şedinţele de guvern.
O variantă luată în calcul este prelungirea actualei situaţii, până după alegerile prezidenţiale.
Miza, pentru PSD, este să organizeze alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, după prezidenţiale, în cazul unui eşec, partidul aflându-se, oricum, în situaţia de a părăsi guvernarea.
Premierul Viorica Dăncilă evită să vină în faţa Parlamentului, pentru un vot de încredere, în acest moment, în condiţiile în care încă se negociază, cu fiecare parlamentar în parte, o susţinere pentru actuala Putere.
Potrivit unor surse, în perioada următoare, PSD speră să poată atrage, în Parlament, mai mulţi aleşi de la ALDE, nemulţumiţi de decizia conducerii de a ieşi de la guvernare.
Fifor: Plecăm mâine dacă trece o moțiune de cenzură și vine cineva care să asigure funcționarea României
„Domnul Iohannis este incapabil să îndeplinească funcția de mediator. Partidele din opoziție se cotonogesc între ele și nu sunt în stare să formeze o majoritate, darămite să conducă țara! Nici nu vor acest lucru, de altminteri! Pun celorlalți condiții imposibil de îndeplinit, ca nu cumva să treacă o moțiune! Deci este fals că PSD se agață de guvernare”, a scris secretarul general al PSD, Mihai Fifor, pe Facebook.
El afirmă că PSD nu insistă să rămână la guvernare.
„Plecăm mâine dacă trece o moțiune de cenzură și vine cineva care să asigure funcționarea României. Dar nu trece pentru că nu există o alternativă și nu avem un președinte mediator, care să rezolve această criză politică! O vom rezolva noi, pentru că nouă ne pasă de această țară. Aşadar, stați în concediu, domnule Președinte! E cel mai bine pentru România!”, a mai spus Fifor.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut premierului să vină cu un nou Guvern, în faţa Parlamentului, pentru un vot de încredere, actualul Executiv nemaifiind legitim, după ieşirea ALDE de la guvernare.
Articolul 85 din Constituţie obligă premierul să ceară un vot, în Parlament, dacă s-a schimbat structura sau componenţa politică a Guvernului, preşedintele putând semna decretele de numire doar în urma votului Legislativului.