Am făcut aceste nominalizări pentru a pune capăt situației de blocaj a activității Guvernului, mai ales că perioada de interimat la cele două ministere expiră. Dezvoltarea regională și transporturile sunt două domenii cheie, pentru care am prevăzut prin legea bugetului de stat sumele necesare pentru realizarea investițiilor de care România are nevoie. Pentru buna implementare a proiectelor de investiții este necesară coordonarea de către miniștri cu atribuții depline în exercitarea funcțiilor. Îmi exprim speranța că interesele României vor prima și, în scurt timp,  Guvernul va putea să-și desfășoare activitatea în echipă completă„, a subliniat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Şefa Executivului a mai transmis că Executivul României va continua să își îndeplinească angajamentele asumate și va acționa pentru punerea în aplicare a Programului de Guvernare în interesul cetățenilor, cu accent pe dezvoltarea investițiilor și creșterea veniturilor populației.

„Totodată, Guvernul României își va exercita, în continuare, cu responsabilitate mandatul Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene”, a mai spus Dăncilă, prin comunicatul oficial.

Comitetul Executiv Naţional a votat, marţi, aproape în unanimitate, noile propuneri de miniştri, la Dezvoltare Regională şi Transporturi. Este vorba despre Daniel Suciu, liderul deputaţilor PSD şi de Răzvan Cuc, care a mai fost ministru pe acest portofoliu, în Cabinetul Tudose. Şedinţa PSD a fost una tensionată, după ce Niculae Bădălău a anunţat că nu îl susţine pe Răzvan Cuc, pentru postul de la Transporturi.

Dragnea a anunţat că Răzvan Cuc s-a mutat în altă filială, şi că este susţinut de PSD Neamţ. Marian Oprişan, liderul PSD Vrancea, l-a atacat pe Dragnea, cerând chiar alegeri pentru funcţia de preşedinte al PSD, al cărui mandat se termină în toamnă.

Citeşte şi: Resemnarea amară a unui polițist român implicat în dosarul „Țăndărei”: „România, o țară unde infractorii ne sfidează de la bere!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News