UPDATE 22.20: Surse-social democrate au declarat pentru HotNews.ro că Dăncilă ar fi fost informată că există o înregistrare cu Claudiu Manda în care acesta o face proastă în fața primarilor PSD din Dolj.
Dăncilă ar fi fost informată că înregistrarea audio urma să apară în presă, motiv pentru care a decis să reacționeze ea prima.
„Nu este bărbătește și nu vă face cinste să spuneți că pierdeți alegerile, că mergeți cu o proastă”, i-a spus Dăncilă lui Manda în spatele ușilor închise. Potrivit surselor citate, intervenția i-a luat prin surprindere pe liderii PSD.
În replică, Manda a încercat să explice că nu s-a exprimat chiar așa și că a încercat să-i mobilizeze pe primarii PSD, au precizat sursele social-democrate.
În acel moment, Viorica Dăncilă le-a spus social-democrațiilor: „În cazul ăsta mă retrag din cursa pentru prezidențiale. Dacă sunt jignită și subestimată de colegi nu e cazul să merg mai departe”, după care părăsit sala de ședință.
A urmat o pauză în ședința social-democraților.
După incident, Manda în biroul lui Dăncilă și și-a cerut scuze astfel încât social-democrații au revenit în ședință.
UPDATE 19:51 – După ședința Comitetului Executiv al PSD, Viorica Dăncilă a participat la o conferință de presă, alături de Claudiu Manda și de Olguța Vasilescu. Viorica Dăncilă a ținut să lămurească lucrurile după ce s-a spus că ar fi plâns la ședința CEx.
„Nu am plâns, plâng foarte greu”, a spus Viorica Dăncilă.
„Au fost discuții. M-a și alergat pe coridor domnul Manda ca să mă întorc. Am țipat, mi-am urecheat colegii… Unii colegi au vorbit despre problemele care au fost. Am vorbit la telefon, de aceea am ieșit din ședință. Mă duc la o emisiune. Am promis că de fiecare dată voi spune adevărul…
Nu putem să spunem ceea ce vor să audă cei de la o televiziune sau alta. Noi spunem despre ce s-a întâmplat în Comitetul Executiv. Cred că trebuie să vă schimbați sursele. Cred că domnul Manda a dovedit că este bărbat prin modul în care a gestionat alegerile. Cred că acela care demonstrează contrariul este domnul Iohannis care nu vrea să vină la o confruntare…”, a mai spus ea.
Viorica Dăncilă a vorbit și despre alegerile prezidențiale și despre contracandidatul său, actualul lider de la Cotroceni, Klaus Iohannis:
„Fiecare coleg se va implica pentru că așa simte și că crede că așa le va fi mai bine românilor…
Vrem ca deciziile care se iau în Comitetul Executiv de toți colegii să fie respectate…
…La noi nu mai este o problemă cu justiția. Vorbim acum de doi candidați pentru alegerile prezidențiale. Unul care are probleme penale, care trebuie să explice de ce are șase case, și unul care nu are probleme penale.
…Eu m-am abținut la votul pentru domnul Gușșă și doamna Birchall. Colegii au vorbit despre o adordare obiectivă. Lângă noi se regăsesc cei care cred în principiile social-democrate…
…Strategia noastră de campanie este să ne adresăm românilor, să le spunem ce vrem să facem pentru ei. E important ca câți mai mulți români să vină lângă noi… Vedeți de câte ori m-a jignit domnul Iohannis. Președintele României nu are dreptul să jignească o femeie. A jignit premierul României, a jignit femeia Viorica Dăncilă…”, a încheiat Viorica Dăncilă.
UPDATE 19.25: CEx a decis să îl excludă și pe Cozmin Gușă, proaspăt înscris în partid în filiala Sector 1. Primarul Daniel Tudorache voia ca patronul Realitatea TV să îi coordoneze campania de realegere în 2020, însă Viorica Dancilă și alți lideri PSD au reclamat faptul că nu a fost consultat partidul atunci când Gușă s-a înscris. Întrării lui Gușă în PSD i s-a opus vehement și Olguța Vasilescu.
UPDATE 19.10: Ana Birchall, fost ministrul al Justiției, a fost exclusă din PSD. Liberii social-democrați o acuză că a stricat imaginea PSD cât a fost ministru, prin atitudini contra conducerii.
Scandalul a izbucnit la ședința CEx a PSD, după ce Viorica Dăncilă i-a reproșat Olguței Vasilescu că soțul ei, Claudiu Manda, ar fi spus că „nu poate câștiga alegerile cu așa o proastă”.
Claudiu Manda s-a apărat spunând că „așa a vorbit el ca să mobilizeze primarii”, au precizat pentru Libertatea surse PSD care participă la ședință.
În urma scandalului, Viorica Dăncilă ar fi început să plângă și s-a retras într-o cameră ca să se liniștească.
Drept urmare, Olguța Vasilescu a vrut să renunțe la funcția de șef de campanie, însă a fost convinsă să rămână.