„Având în vedere opiniile exprimate în spațiul public de diferite asociații profesionale din mediul juridic, premierul Viorica Dăncilă invită luni, 25 februarie 2019, ora 15.30 la Palatul Victoria câte un reprezentant al asociațiilor de magistrați, precum și reprezentanți ai CSM, pentru discuții pe marginea legislației în domeniul justiției. Totodată, premierul Viorica Dăncilă asigură asociațiile de magistrați că există întreaga disponibilitate a Guvernului pentru a sprijini toate instituțiile din sistemul judiciar în înfăptuirea unui act de justiție corect, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor„, a anunţat Executivul, într-un comunicat de presă.
Anunţul Guvernului vine la doar o zi după ce prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans i-a transmis liderului PSD Liviu Dragnea, la Madrid, în cadrul congresului PES, că dacă social democraţii vor să facă parte din familia socialiştilor europeni trebuie să respecte valorile fundamentale ale acesteia.
„I-am spus ieri: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roşie pentru Europa. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent”, a transmis Timmermans.
Vineri, în mai multe orașe din România, unitățile teritoriale de parchet și instanțe au declanșat sau au anunțat intenția de a declanșa acțiuni de protest, în perioada imediat următoare, în semn de nemulțumire față de modificările aduse prin Ordonanță de urgență legilor Justiției.
Judecătorii Tribunalului Cluj au decis suspendarea activităţii judiciare, pe parcursul săptămânii viitoare, solidarizându-se astfel cu protestele colegilor de la Bucureşti şi de la alte instanţe din ţară.
Forumul Judecătorilor din România a lansat un apel pentru convocarea urgentă a adunărilor generale ale procurorilor şi judecătorilor din toată țara, ca urmare a OUG pe legile justiţiei. Vineri, în mai multe orașe din România, unitățile teritoriale de parchet și instanțe au declanșat sau au anunțat intenția de a declanșa acțiuni de protest, în perioada imediat următoare, în semn de nemulțumire față de modificările aduse prin Ordonanță de urgență legilor Justiției.