Prim-ministrul a afirmat că Centenarul trebuie să fie celebrat şi prin unirea societăţii româneşti.

Avem datoria de a lăsa copiilor ce am primit de la înaintaşii noştri. Acum 100 de ani, să transmitem tinerilor să cunoască şi să iubească valorile, acţiunea şi credinţa celor are au înfăptuit Marea Unire, să le înţegeagă sacrificiul. Dacă generaţia anului 1918 este generaţia României Mari, generaţia actuală trebuie să fie a unei Românii puternice şi prospere, integrată într-o Europă a diversităţii. Omagierea anului centenar trebuie să fie pentru noi un moment de reflecţie, ce vrem să oferim generaţiilor viitoare„, a spus premierul.

Viorica Dăncilă a menţionat că preluarea preşedinţiei Consiliului UE este „un proiect naţional,”.

Aici nu vorbim despre persoane ci despre România, despre un examen pe care România îl dă în faţa Europei. Acest lucru prespune un consens între instituţiile statului, în clasa politică, o dorinţă a fiecăruia dintre noi de a ne implica în acest proiect naţional. Societatea românească, clasa politică, trebuie să dea dovadă de responsabilitate, să se implice în aceste proiecte. De-a lungul timpului, tot ceea ce a presupus proiecte pentru România, a presupus unitate şi înlăturarea intereselor proprii„, a afirmat şefa Executivului.

Dăncilă a criticat atacurile Opoziţiei. „Foarte mulţi dintre politiceni au văzut intresul personal dincolo de interesul de ţară, am văzut afirmaţii că nu suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE”, a spus ea.

Premierul s-a referit la votul din Parlamentul European, pe rezoluţia împotriva ţării noastre, cu privire la statul de drept.

„Aste de neînţeles, nimic nu poate justifica când români atacă România”, a spus ea, arătând că nici cei de la Bruxelles nu înţeleg.

În alte ţări există astă această solidaritate, România face notă discordantă. Indiferent de opiniile diferite, să mergi la tribuna Parlamentului European şi să vorbeşti despre propria ţară este ne neînţeles. Ca europarlamentar, ai fost votat să îţi aperi ţara, nicidecum să te poziţionezi împotriva ţării„, a spus ea.

Premierul României a transmis un mesaj către românia, de Ziua Naţională: „Să continue să îşi iubească ţara, să fie uniţi în apărarea şi păstrarea valorilor şi tradiţiilor poporului român”.

Citeşte şi: GALERIE FOTO/ Profira Baciu sărbătorește Ziua Națională cu urechea lipită de radio și are un mesaj pentru guvernanți: „Să ne aducă acasă copiii din străinătate”

Urmărește-ne pe Google News