Viorica Dăncilă a spus că Victor s-a născut pe 1 ianuarie 1990. „I-am pus numele Victor, poate neşansa lui se va transforma într-o victorie. În viaţă, şi de noi depinde dacă va avea o victorie sau nu. I-am pus şi numele Florin, pentru că suntem oameni cu frică de Dumnezeu”, a spus ea. Premierul a mai spus că ea și soțul ei îi spun Victor şi Vivi, pentru că, atunci când era mic nu putea să își spună numele.
Dăncilă a povestit momentul în care fiul său a aflat că este înfiat.
„Cred că avea vreo 15 ani, era un pic mai rebel. Ce îi spuneam nu prea se alinia cerinţelor mele, mi s-a părut că, dimpotrivă, încearcă să mă pedepsească. Într-o seară, am vorbit cu el şi i-am spus că nu mi se pare normal să se comporte aşa, şi că mă obligă să îl pedepsesc. Să îi luam calculatorul… A spus: «Poţi să mă pedepseşti, pentru că ştiu că nu sunt copilul tău». Am avut un şoc şi am întrebat ce s-a întâmplat şi mi-a spus că unul dintre copii i-a spus «de ce spui că îţi iubeşti părinţii şi sunteţi fericiţi, pentru că tu nu eşti din această familie». I-am explicat atunci totul, am plâns şi eu şi soţul eu, şi i-am promis atunci că nu vom mai vorbi despre acest lucru, şi că nu o să mai las pe nimeni să-l rănească”, a spus Viorica Dăncilă.
Citește și:
- Copilul înfiat de Viorica Dăncilă. Destinul celor 8 copii din familia Malancu, dintre care cel mic a fost adoptat de prim-ministrul României!
- Mama biologică a băiatului adoptat de Viorica Dăncilă: „Vreau doar să-l văd, nu să-mi zică mamă!”