„Am avut o discuție cu domnul Meleșcanu, i-am făcut această propunere, domnul Meleșescanu a acceptat în ideea în care dânsul nu este de acord cu alianța cu Pro România. Locul a fost al ALDE și noi am vrut să arătăm că suntem corecți până la capăt.”, a declarat Viorica Dăncilă, la Parlament.

Întrebată dacă cei din ALDE sunt colaboratori ai PSD de acum înainte, Dăncilă a răspuns: „Care vor, vor fi unii care vor să meargă spre PRO România, alţii care vor da dovadă de responsabilitate şi vor merge alături de Partidul Social Democrat, aşa cum au făcut la început, depinde de modul în care fiecare abordează acest aspect şi de modul în care tratează cu seriozitate guvernarea şi proiectele cu care au venit în faţa cetăţenilor”.

Viorica Dăncilă a precizat că a lămurit și neînţelegerile cu fostul ministru, după ce Meleşcanu a acuzat-o zilele trecute că „a rătăcit memorandumul privind chemarea ambasadorului George Maior”.

„A fost o informare care a venit pe data de 7 – 8 (mai – n.r). Am
înţeles că a fost transmisă, s-a întors din nou la Ministerul de
Externe, la mine nu a venit decizia, a venit acea informare, acel
memorandumul de informare, dar nu a fost o decizie. Nu este o decizie,
am spus că nu a venit pe masa mea o decizie”, a explicat premierul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News