„Dacă suntem sinceri, de la aceste abuzuri grave trebuie să începem. În ultimii ani, peste 3000 de magistrați au fost chestionași de DNA. Pratic, jumătate dintre magistrați. Nu o spun doar eu, o spun asociațiile de magistrați din România. Prin astfel de dosare contrafăcute au fost îndepartați din funcție un judecător al CCR și mulți alți judecători. În final, toți au fost achitați sau dosarele clasate, dar ei au fost îndepărtați”, a spus Dăncilă în fața eurodeputaților.
Procurorii din CSM spun că este vorba despre o afirmație gravă, nesusținută factual și nepermisă într-un stat de drept. Procurorii au obligația să înregistreze toate plângerile care sunt depuse, fie că sunt sau nu fondate, și să facă cercetări în legătură cu ele, relatează digi24..
A sugera că deschiderea unor anchete după astfel de plângeri ar fi o modalitate de a pune presiune pe judecătorii și procurorii care sunt vizați în acestea nu este susținută în realitate, au mai adăugat magistrații.
Cine este noul consilier al premierului Viorica Dăncilă: Mario Rafael a fost şef de cabinet al lui Codrin Ştefănescu şi gardă de corp pentru Dragnea, la ÎCCJ