Dăncilă: „Voi transmite încă o dată ataşamentul României faţă de valorile europene”

UPDATE ora 14.40 Premierul Viorica Dăncilăa vorbit despre vizita de la Bruxelles, în cadrul căreia va avea întâlniri cu preşedintele şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, dar şi cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni.

„Începând din această după-amiază voi efectua o vizită de lucru la Bruxelles unde voi avea întâlniri importante, în contextul recentelor alegeri europarlamentare. Vom avea discuţii cu preşedintele şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, dar şi cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni. Voi transmite încă o dată ataşamentul României faţă de valorile europene şi, de asemenea, voi discuta, în contextul alegerilor europarlamentare, să vedem ceea ce avem de făcut pentru o prezenţă cât mai bună pentru funcţiile despre care au început deja discuţiile atât în Parlamentul European, dar şi pentru portofoliul de comisar european”, a anunţat prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern.

Viorica Dăncilă afirma, imediat după alegeri, că va avea discuţii telefonice cu omologii săi din Portugalia şi Spania pentru a relua relaţiile cu socialiştii europeni. Premierul a anunţat deja că doreşte ca PSD să rămână în familia socialiştilor europeni, care, în campania electorală, afirmau că au îngheţat relaţiile cu social-democraţii din România, în urma atacului la justiţie şi a mosificărilor aduse legilor din sistemul judiciar.

Întrebată, săptămâna trecută, dacă a primit semnale din partea liderilor europeni după condamnarea lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă a răspuns: „Nu am semnale, nu am discutat încă cu liderii europeni. Luni o să plec la Bruxelles şi o să am o întâlnire cu liderii europeni”.

De asemenea, întrebată ce se va întâmpla de acum înainte în privinţa relaţiilor cu socialiştii europeni, ea a spus: „Luni şi marţi voi merge la Bruxelles, voi discuta cu Frans Timmermans, voi discuta cu liderii europeni. Am să sun omologii mei din Portugalia, din Spania, astfel încât să putem să reluăm relaţiile cu socialiştii europeni”.

Președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Serghei Stanișev, a anunțat, în mai, în cadrul reuniunii liderilor socialiști la Bruxelles, că relațiile cu PSD, partidul condus de Liviu Dragnea, sunt înghețate până la alegerile europarlamentare.

Soarta rămânerii PSD în familia socialiştilor europeni va fi decisă în luna iunie, mai anunţau oficialii PES.


Citeşte şi:

FOTOREPORTAJ DOCUMENTARIA / Iași, 150.000 de oameni și-o rugăciune într-un singur glas. „Papa se simte acasă între voi. Vă mulțumesc!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News