„Mi-a fugit pământul de sub picioare când am aflat că soția mea s-a îmbolnăvit de Covid. Ea e universul meu și al copiilor mei, așa că am reacționat imediat. Am internat-o la «Matei Balș» de trei zile și situația sa e una bună. Am toată încrederea în medici și în asistente că vor avea grijă de soția mea.”, a spus Ioniță de la Clejani pentru redacția Playtech-Impact, duminică, 19 septembrie.

Viorica de la Clejani nu se vaccinase împotriva virusului, după cum dezvăluie soțul ei. Tot el a mai menționat că aceasta este internată într-un salon al Spitalului „Matei Balș”, nu la secția ATI.

„Viorica nu se vaccinase anti-Covid, dar lua niște medicamente… așa că vă rog pe toți să luați foarte în serios această boală nenorocită, o boală grea. În prezent, Viorica e bine, se simte bine și e în salon, nu la ATI!”, a mai declarat Ioniță de la Clejani pentru aceeași sursă.

Și Elena Merișoreanu e internată la Spitalul „Matei Balș”

Tot la Spitalul „Matei Balș” din Capitală este internată cu COVID-19 și Elena Merișoreanu. De pe patul de spital, aceasta a făcut declarații. „Sunt așa și așa. Acum cred că vine să îmi pună perfuzia. Am fost internată aseară la «Matei Balș», mi-am făcut toate investigaţiile, bineînțeles că am ieşit pozitivă, deşi am făcut amândouă vaccinurile Pfizer, am făcut și antigripalul”, a spus Elena Merişoreanu, duminică, 19 septembrie, la Antena 3.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News