11 comentariiCând forțele ruse au bombardat satul în prima zi a invaziei lor de anul trecut, ea s-a trezit într-un spital aflat chiar peste graniță, în interiorul Rusiei. A avut nevoie de luni de zile și de o odisee de 4.000 de kilometri prin cinci țări pentru a ajunge acasă.
Curtea ei este plină de cratere de la bombele care au căzut, grădina de legume a fost distrusă, iar albinele și-au abandonat stupii. În prezent, ea se ocupă cu repararea pagubelor din curte și cu îngrijirea unui altar dedicat soldaților ucraineni care au murit apărând satul.
„Nu-mi mai este frică. Mi-am trăit viața”, spune ea.
Tot ceea ce își amintește din 24 februarie 2022, ziua în care rușii au invadat, este că l-a trezit pe un vecin la ora 4.20 dimineața, anunțându-l că a început războiul. Apoi o rachetă a căzut.
„Ușa bucătăriei mele era deschisă, stăteam lângă aragaz. M-am uitat pe fereastră, geamul s-a spart, cadrul ușii a zburat și (a apărut) un nor negru, pământul s-a ridicat”, spune Vira Chernukha.
„Îmi amintesc doar că am sărit înapoi în casă, locuința rezistase. Eram plină de sânge… M-am târât în stradă și apoi nu am idee cine m-a găsit”, povestește ea.
Când s-a trezit, se afla într-o cameră de spital din Belgorod, un oraș aflat imediat după granița cu Rusia. A petrecut o lună acolo, adesea în lacrimi, în timp ce oficialii locali pregăteau documentele pentru plecarea ei într-o tabără de refugiați.
„Am spus: «Nu voi merge nicăieri, voi sta aici, în Belgorod, pe o bancă lângă gară». Dar apoi, nora mea m-a găsit și, cu ajutorul voluntarilor, m-au luat de acolo”, își mai amintește bătrâna.
Încercarea de a trece granița a eșuat, așa că au căutat altă soluție. „Am călătorit prin Letonia, Lituania și Polonia până la Liov și apoi prin Vinnița”, a spus ea, referindu-se la două orașe din vestul Ucrainei.
„Șapte zile de mers cu autobuzul, dar am ajuns înapoi în Ucraina. Mai sunt încă cinci persoane (din acest sat) care se află în Rusia, nu știu unde sunt”, spune femeia.
Forțele ucrainene au recucerit anul trecut o mare parte din nord-estul țării, într-o contraofensivă fulgerătoare care a surprins trupele ruse cu garda jos.
Vira Cernukha mai spune că a îndurat bombe, rachete, chiar și bombe cu fosfor care „străluceau ca niște luminițe”.
Odată întoarsă în Dementiivka, ea s-a gândit să-și părăsească satul pentru a merge în Harkov, principalul oraș din regiune, care nu a căzut niciodată sub ocupația rusă. „Am trecut pe lângă ceea ce a fost poarta, m-am oprit și m-am gândit: «Bătrâno, am reușit să mă întorc. Acum, ce se va întâmpla, se va întâmpla?». Și m-am întors”, a mai povestit Vira.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina