“Am avut și pacienți care s-au îmbolnăvit, i-am salvat, dar mi-au spus că ei nu cred că au fost bolnavi de coronavirus. M-au lăsat mască, cumva. Înțeleg că sunt unii care până să se îmbolnăvească spun că nu există virusul. Dar după ce au trecut prin boală, să spună că ei nu cred că au avut COVID, că cine știe ce altă boală…”, a declarat Virgil Musta pentru Hotnews.ro.

Conform coordonatorului Spitalului COVID din Timișoara, lupta împotriva coronavirusului nu poate fi câștigată doar în spitale, ci mai ales în afara lor, prin prevenție, iar faptul că s-a reușit reducerea ratei de transmitere a coronavirusului este esențial și îmbucurător.

“Este puțin probabil ca lupta să fie câștigată în spitale. În primul rând, ea va fi câștigată în afara spitalelor. La începutul pandemiei am văzut cum sistemele de sănătate din alte țări au fost copleșite, au murit oameni, iar un număr foarte mare de oameni rămâneau în afara spitalelor, pentru că nu mai aveau unde să se interneze, din cauză că unii dintre ei nu au avut grijă să nu se îmbolnăvească”, a precizat Virgil Musta.

Acesta a continuat: “Rata de transmitere este mai mică, ceea ce este un lucru îmbucurător. Pentru că în viteza cu care creștea numărul de cazuri noi acum câteva săptămâni, în foarte scurt timp se putea depăși capacitatea spitalelor. Iar problema cea mai mare nu era neapărat a spitalelor în general, ci a Terapiilor Intensive, care riscau să nu mai aibă locuri pentru cazuri severe și critice”.

Cheia în această luptă este să prevenim cât mai mult îmbolnăvirile, până la apariția unui vaccin sau a unui tratament dedicat, spune doctorul timișorean.

“În această luptă, care este o luptă de durată cu virusul, cheia este să prevenim îmbolnăvirea. Să prevenim până când vom avea soluții mai bune terapeutic. Până când va veni un vaccin, un tratament. Chiar dacă lumea se va îmbolnăvi, cheia este să se îmbolnăvească progresiv. Eu am considerat că aceasta este, de fapt, tactica pe care ar trebui să o aplicăm”, a mai spus Virgil Musta.

În final, medicul a avertizat: “Dacă 70% din populație se îmbolnăvește, iar conform statisticilor actuale, rata de deces este de 5%, gândiți-vă câte decese vom avea. Și atunci, noi trebuie să avem grijă să nu se întâmple lucrul acesta”.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News