“Aceste variații nu cred că sunt semnificative din punct de vedere al prognosticului pandemiei. Pandemia este în creștere”, a declarat Virgil Musta la B1 TV.
“De o lună de zile se situează într-un platou, de peste 1.000 – 1.300 de cazuri, care diferă și de numărul de teste, dar și «exactitatea» cu care se fac aceste testări. Pot fi pe simptomatologie, adică pe definiție de caz, ori aleatoriu, pentru cei care vor să meargă în concediu sau pur și simplu să se testeze”, a adăugat medicul infecționist.
Odată cu începerea școlilor, Virgil Musta se așteaptă la o creștere a cazurilor noi, însă medicul infecționist speră ca acestea să fie ținute sub control.
“Avem în continuare un număr mare de cazuri și încă nu se întrevede faza descendentă a pandemiei și, ca să fiu sincer, odată cu începerea anului școlar, s-ar putea să avem o ușoară creștere. Sperăm să nu fie un număr foarte mare de cazuri”, a precizat Virgil Musta.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.109 de noi cazuri, raportate la 14.784 de teste efectuate.
FOTO: Hepta