„Vești bune pentru milioane români! Consumatorii casnici vor plăti maxim 71 de bani pe KWh, exact cât plăteau anul trecut. Asta după ce am adoptat măsuri de compensare și plafonare ale prețului la energie și gaze naturale, pentru a-i ajuta pe cetățeni să treacă cu bine peste această iarnă. Românii nu trebuie să facă absolut nimic decât să își monitorizeze consumurile”, a scris Virgil Popescu, luni seara pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului energiei, a fost mărită grila de consum: „nu mai sunt 200 de kWh, în urma amendării din Parlament pragul de consum lunar este 300 de kWh, plus 10% marja de toleranță”, a mai punctat Virgil Popescu. Acesta a mai transmis că în cazul gazelor naturale a rămas același volum: 1.200 de metri cubi.

„Dacă prețul se duce peste 1 leu pe KWh, intervine plafonul. Pentru un consum de 100 de KWh, valoarea facturii va fi un leu x 100, din care se scade compensarea, deci prețul va fi de 71 de lei”, a mai anunțat Virgil Popescu.

Ministrul energiei, Virgil Popescu, anunța la începutul lunii octombrie că executivul a adoptat ordonanța de urgență privind compensarea facturilor la energie electrică și la gaze.

Pentru a beneficia de compensare, românii vor trebui să se încadreze într-o limită de consum de 00 kilowați pe lună sau maximum 1.000 pe toată perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

„Mecanismul va fi foarte simplu, oamenii nu trebuie să facă nimic, doar să urmărească să se încadreze în tranșele de consum. Pentru energie electrică vorbim de un consum mediul lunar între 30 și 200 de kilowați. În perioada de 5 luni vorbim de un consum între 150 și 1.000 de kilowați. Vorbim și de o abatere lunară pe perioada de iarnă, de 10%. Vorbim de o compensare de 21 de bani pe kilowatt”, anunța atunci Virgil Popescu.

Autoritățile au promis reducerea facturilor, după ce prețurile energiei și gazelor au crescut masiv în acest an.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI